parc 5

Ieri a fost o zi minunată furișat stingheră prin iarna rece. Știu, au mai fost și altele care l-au păcălit adânc pe cel care distribuie anotimpurile pe pământ. Eu doar ieri am avut timp să stau de vorbă cu ea pe o bancă în parc, s-o întreb de una de alta cam pe unde în timp are de gând să-și cheme suratele mai calde, să îi admir splendoarea de pe chipu-i luminat de razele soarelui binevoitor ce oferea totul cu bunăvoință.

Soarele, ce cuvânt minunat, mi-am zis privindu-i chiorâs câțiva dinți perfect lăsați ca procedură de mama natură. Am lăsat frumoasa zi să bucure câțiva copii care o așteptau nerăbdători mai încolo, într-un părculeț special amenajat pentru ei, i-am tras în piept aerul lăsat în urmă ca o adiere de parfum și am închis ochii. Căldură pe pleoape, valuri de ape, liniștit în șoapte, gânduri departe.

Aș fi atârnat în timp răstignit sub cerul liber adulmecând fericirea imprimată de ea sufletului, dacă nu aș fi auzit o ceată de gâște ce comunicau gălăgios intre ele. Nu știu ce făceau și ce-și ziceau, claxonau sau doar treceau, cert este, că al meu gât s-a strâmbat minute bune susținându-mi efervescent sentimentul de încântare. Și ce-mi plăceau !

Și poate le-aș mai fi urmărit în linia orizontului pierdut departe, nu chiar pe Marte, cu privirea căutându-le perfecțiunea zborului pe cerul senin creator de imagini minunate, poate mi-as fi închis iar ochii lăsându-mă prada soarelui splendidă-i era căldura, dacă urmele a zeci de avioane nu mi-ar fi oferit priveliștea fantastic oferită de conlucrarea om natură.

Am stat rezemându-mi capul de bancă cu ochii ațintiți către avioane, acceptându-mi imaginația să creeze trasee complicate, viteze rapid amețitoare, curbe inspirate, zboruri plăcute, țări calde, negrese dezbrăcate, valuri colorate. Urmele avioanelor pe cer arată bestial într-o zi frumoasă de iarnă.

parc 1