560525_560525_0802_anchete_vianu.mp4.snapshot.4M-am supărat pe școala romanească până peste cap și dincolo de nori. Am dat doi ochi pe spate de supărare. Sunt revoltată ! Toți cunoașteți foarte bine starea sistemului educational, sistem care este varză și alte legume adunate de pe piață și trântite de-a valma în clasele copiilor noștri atât de solicitați săracii. Dar stați că nu m-am prezentat. Sunt mămica unei fetițe, elevă la liceul Tudor Vianu. M-am săturat ! Este timpul să fac o mișcare bine gândită. Ea mi-a declarat de apucăturile profesorului ăla nebun ce venea periodic beat la cursuri, trăgea pe nas în fața copiilor și dansa pe manele tot orarul dimineață seara fiind. Uitați ce-am declarat presei :

Îmi cer scuze. Copilul meu a văzut lucrurile aşa. Şi eu respect ceea ce gândeşte copilul meu şi nu pot să îi schimb percepţia şi nici nu vreau să o fac. Dacă a fost o glumă, a fost a profesorului şi se va dovedi. Nu poate minţi toată lumea .

Ce dacă mai toți în jurul meu spun c-a fost o glumă a relației bune profesor elev, în care elevul a fost cel care a inițiat-o, eu am propriul interes și am să merg până la capăt, indiferent c-am să mă fac de cacao la televizor și în fața părinților, dar mai ales în fața elevilor. În fața colegilor de clasă ai fetei mele, de care, sper să nu se radă la nesfârșit din cauza unei mame nebune, așa cum îmi place să mă alint mai mereu.

Auzi, tanti, na că vine și povestitorul ca s-o ia de ciuf pe țață. Daaa, de faptul că ești patronul școlii particulare Little LondonO din Pipera, nu ne spui nimic ? Și că directorașul acestei școli nu este nimeni altul decât acela care a postat prima dată pe facebook întâmplarea cu mersul în genunchi al unui elev de la Vianu ? Și că știrea asta de rahat, care își dorește, poate, să denigreze un liceu de tradiție sau cine mai știe pe un’ să umble la temelia învățământului românesc, a fost preluată de o tipă de la Hot News, care a mai scris în trecut cu laude de școala ta atât de particulară, specială, fenomenală, aia care educă copiii numai pentru olimpiade și campionate mondiale ? Na, c-am dat-o pe ștințifico fantastice, dar când vezi atâta mânărie, parcă începi să crezi și-n extratereștri ! Și zici că jurnatrista asta, Raluco Pantozi, este omul tău în împrăștierea rahatului pe învățământul romanesc ? În fine ! Nu trebuie să-mi răspunzi acum. Te vizitez la Obregia.

Și povestitorul ăsta, naiba să-l ia, a rămas dintr-o dată cu mâna la falcă și cu ochii pe-un perete al apartamentului său. Murmura din buze precum un nebun, întorcând pe toate fețele cerebelului său interesele vădit la lumina zilei ale așa zișilor reformatori ai școlii românești. Păi da, sunt mulți cei ce conduc diverse forme de învățământ particular, cu interese clare în a discredita competitorul sărac amărât că doar renumele a rămas din el.

Fără jenă, apar bătător la ochi cu postări pe rețele de socializare sau pe la televizor, dându-ne lecții despre cum ar trebui sa arate, din cărți elevate extrase, schemele adevărat reformatoare de educare ale elevilor noștri. Și să nu creadă lumea ca ăsta care scrie nu este convins că ramolita educație de stat românească ar trebui reînnoită, mă jur. Cross my heart and hope to die ! Totuși, n-ar trebui trimisă și bătrâna școală la un azil unde să-și ducă amărăciunea până la schimbare ? Vrem s-o lăsăm singură în casa tristă și pustiită de amărăciune ? Vrem schimbare ? Întreabă povestitorul un păianjen ce tocmai cobora din tavan, semn că se strică vremea. Vrem, numai dacă s-ar putea fără mocirlă. N-ar fi mai cinstit ?