WP_20160309_002Cu ochii pe geamul imens al cafenelei privesc fad afară cum plouă picătură după picătură. Ici colo, în lacul apărut instant în fața mea bulbucind cantitatea strânsă căzută din norii gri, cad greoi rotundele reci. Mă uit în sus la  așternuții pe cer pe aceeași linie a orizontului fără pete pe ea. Muzica în surdină, aleasă cu schepsis pentru o dimineața anevoios începută, mă inspiră să rămân nemișcat în timp, doar imaginându-mi-i pe slujbașii cerului umblând la robinete, învârtind la ele cu pasiunea copiilor neastâmpărați.

Mașinile trec grăbite adulmecând asfaltul cu farurile aprinse. Albe, negre, mai mult negre cenușii. Ce ne-or plăcea culorile astea ce provoacă umbre prin suflete ? Chiar nu știu ! Plouă primăvara sub privirile mele. Oameni ghemuindu-și capetele între umeri trec care încotro, ferindu-se în pași grăbiți de căderi de apă ce nu se feresc nemiloasele din calea lor. Uite și două vrăbiuțe sub streașina de vizavi ! Nu mint ! Se gudură una într-alta bucuroase, trimițându-mi semnale să le admir. Ale naibii, drăgălașe sunt !

Pe un acoperiș din apropiere, chiar îi număr acum, așteptă la rând privind lumea, șapte porumbei ce se giugiulesc nebăgând ploaia în seama. Hei, îmi vine să le strig, mă luați și pe mine în zbor ? Vreau să mă uit de sus la oraș, le trimit gândul meu așteptând în zadar un răspuns. Au mai venit și alții. Încerc să le fac o poză cu toate sprâancenele ridicate ale unui sorbitor de cafea alăturat mesei mele. Râd. O fac pe poză.

Doua blonde dichisite se dau jos direct într-un lac bine stabilit acolo de ghinion, coboară tacticos din ditamai gipanul uriaș într-un contrast grotesc cu feminitatea lor bătătoare ochilor mei ce mă dor. Mor ! Plouă în tabloul meu. Mi se udă împrștiind culorile aiurea pe stradă. Vă rog ! Nu călcați pe ele ! Plouă primăvara frumos.

WP_20160309_003

WP_20160309_005

WP_20160309_007

WP_20160309_009

WP_20160309_011