1200x1200_carti

În fuga telecomenzii de aseară, bine mânuită așa cum îi stă bine unui bărbat serios, în căutarea unui meci de fotbal cu importanță familiară, m-am oprit pentru câteva minute pe emisiunea de satiră și umor, strâmbături bașca urlete în prime time, aia a lui Bendeac ceva cu puii mei, ai tăi și ai altora ce se uită la umoristică. Era tocmai faza în care, doi cocalari și o pipiță erau îndemnați de o altă tipă mai normală să intre într-o librărie de cărți. Ca imediat, simandicoasa cu tocuri de cinșpe și cu mers de divă să leșine instantaneu de la aerul îmbibat de culturalism aflat printre mii de cărți, iar cei doi fini cunoscători ai activităților dâmbovițene de cea mai joasa speță să se lovească căzuți în cur de zidul imaginar ce despărțea ofensiv niveluri de inteligență.

Faza asta mi-a adus aminte brusc de o întâmplare petrecută la biblioteca orașului, instituție de cultură pe care o frecventez săptămânal de cititor asiduu ce sunt, patru, cinci cărți fiind terminate de mine scoarță pe scoarță cât aș clipi din ochi. Și clipesc des, dă-mă naibii ! De fapt, vin la bibliotecă cu a mea soție, care, în comparație cu mine, chiar citește și nu se laudă. Eu vin doar ca însoțitor de bord, steward mai modern zis.

Așa, cum vă spuneam, venind într-o zi la bibliotecă și, cum îmi făceam eu de lucru cu mâinile la spate printre rafturi, cu ochelarii pe nas și cu mina preocupată stând la șuetă cu mine, hop, intră în incintă doi tineri chelioși, pentru vârsta lor cam burtoși , cu lanțuri mari de unsuroși, care întrebară cam neaoș. Bună zîua, aici se servește cafea ? Ca imediat să-și arunce unul altuia priviri extraterestre semănând a ceva cu, unde am nimerit , frate și cine ne-a pus, dracu, să deschidem ușa de ne-a izbit ditamai mirosul de carte în nas ? Pune repede semnul crucii !.

Cum răspunsul unei bibliotecare ce-și ridicase privirile din fișa unui client a fost unul de pus în rama vieții ca amintire, nu, aici se servește doar carte cu puțin zahăr și fără lapte inclus, cei doi băieți au zbughit-o înapoi, ca și cum n-ar fi fost pe acolo cândva. M-am uitat după ei crăpând ușa, dar am văzut în urma lor doar un nor de praf ceva genul lui Speedy Gonzales din amintirile mele cu desenul animat adus în prezent din copilărie.

Am schimbat canalul repede pe înainte către meciul de fotbal mult căutat, dar cu gândul la curajul de care trebuie să dai dovadă în ziua de azi pentru a intra într-o bibliotecă sau într-o librărie de cărți. Îți trebuie sânge în instalație, nu glumă !