pocaitiva2

Ah, ce părere ți-ai făcut tu, băiatule ce crezi, că eu, tipa cumințică, imediat am să-ți cedez, este chiar adevărat ca de sex tu debordezi, da, simt pe undeva pe jos că mă și intimidezi. Sunt o fată cu bun simț nu chiar o fată mare, dar știu foarte bine cum se stă în apărare, trei fundași centrali și încă doi pe bandă, iar la mijloc doi închizători ce așteaptă a mea comandă. Te rog să-ți scoți și limba eu abia de mai respir, cum se poate atât de simplu să mă faci ca să transpir ? Hei, nu fi impertinent să mă mângâi pe o țâță, măi băiatu, eu am principiile mele chiar am față de maimuță ? Chiar nu vreau să mă prefac ca să par infatuată, nici nu îmi doresc să ma crezi o îngâmfată, dar să știi că vreau în veci, la altar să mă petreci. Ce ? Ne cunoaștem de-o săptămână și vrei sexul imediat, ia mai puneți pofta-n cui tipule afemeiat ! Hei, m-ai întărâtat destul chiar nu mă mai pot abține, hai, să lăsăm pălăvrăgeala, hai odată, sari pe mine !