images (2)

Toată lumea o știe pe Europa cea cu vino-ncoa’. Este aia care locuiește în cartierul rezidențial ridicat din propriile puteri numai de ea chiar în mijlocul lumii. Aia potent financiară ce a asuprit băștinașii Lumii Vechi în toate felurile posibile, asta doar pentru satisfacerea poftelor ei teritoriale. Era tânără pe atunci. O tipă emancipată în secole de progres, o doamnă a cărei portret fizic era estompat de spiritualitatea ce o definea, burgheză dintr-o bucată căreia îi plăceau cuceririle și supunerile fără a avea milă de nimeni.

Era frumoasă, dar imprevizibilă. O femeie distins grațioasă cu surâs blând, ce trăia doar pentru a ocupa din ce în ce mai mult noi întinderi de pământ. Avară. Îi plăcea să sugă mult Europei. Putea să asimileze orice bogăție în dorința ei de preamărire, cunoscând metode prin care putea să-și reverse lăcomia către supuși, fără nicio toleranță pe chipul ei ce nu lăsa pe nimeni sa i-l pătrundă.

Azi, Europa este bătrâna și bolnavă. O târfă civilizată ce încă mai își ține capul sus printre scorțoși gentilomi prinși, asemenea ei, în rafinamentul vremurilor de mult apuse. S-a luat din plăcere cu un tânăr pe care și l-a dorit mereu lângă ea ca unic amant al anilor care i-au mai rămas de trăit. Îl iubește. S-a îndrăgostit la prima vedere de ochii lui migdalați culoarea nisipului în furtună, oferindu-i-se ca-n o mie și una de nopți fericite din povești răsărite. Ar fi dorit să-i ofere totul, de la loc de muncă bine plătit în consilii de administrație, până la toată cultura pe care o deține cu mândrie, ar fi dorit integrarea lui în dormitorul ei select de la marginea mării, dar, din păcate, tânărul amant a început să se poarte urât cu ea. Să o bată.

La început mai rar, dar apoi, din ce în ce mai des. Europa mult prea civilizată nu a pregetat să se plângă în stânga și în dreapta, printre cunoscuți, printre supuși, la diferite organizații pentru ocrotirea femeii. Numai că, Europa și standardul ei ridicat de a trăi, nu au curajul de a divorța complet de bătăuș. De a se debarasa complet de el. Să ia decizia de a lupta. Este în dilemă. Ea plânge în brațele simbriașei Mogherini, dă comunicate peste comunicate privind toleranța în familie, primește regrete eterne de la slujbași împăcați cu ideea incompetenței de a-i oferi un sfat bun suferindei. Plânge așa, civilizat, cum a fost învățată de istorie. Da, Europa este moartă, dar nu știe încă.