optimistul.com

Când am văzut-o prima oară în lateralul meu la ales de cartofi, am avut intenția să-i spun la ureche. Ai greșit produsul, faaaată! Doar ce discutase despre ceapă cu părinții ei pentru a o pune în coșul metalic pe care-l împingea cu interes. Mai alături puțin, te rog, ceapa este mai alături în dreapta ta!, i-am șoptit în gând cu scopul evident de a o ajuta. Avea nevoie. Cu ochelarii de soare la ochi ai întotdeauna tendința de a o lua-o pe cărări de supermarket.

M-am așezat strategic într-o parte, rezemat de căruț, privind-o cum se descurcă la cumpărături cu geanta ținută în cioc de rață, cu telefonul în mână cu ecranul în sus, a se ține cont, și, cum am zis, cu sculele ei de ochelari la ochi. Era frumușică, nu zic nu! Apoi, i-am privit pe părinții ei. Oameni simpli, cred că de pe la țară, oameni cu frică de fiica lor, și nu de Dumnezeu cum ar fi trebuit de fapt. De ce zic asta? Păi să o vezi pe fii-ta că umblă haimana cu figuri pe ea la lumină artificială, și să nu sufli o vorbă în fața dorințelor de extravaganță emancipate? În fine! Fiecare cu treburile lui printre rafturi, cu o ultimă atenție pe care era s-o strig către sclifosită. Să se ferească de mașinuța ce spăla podeaua printre cumpărători de soi cum eram noi!

De fapt și de drept, as vrea ca subiectul să fie pe tema legăturii între ce am zis mai sus și tinerele fete care au fost acaparate de ansamblul cinic cuprins în noțiuni și idei care mai de care mai contemplative. De domnișoare la 18-20 de ani ce au fost cuprinse de la fragedă vârstă de totalitatea concepțiilor și a principiilor metodologice ale universului existențial.

Acele tipe lăsate pradă nostalgiilor iubirii pierdute, cele angrenate în forme ale conștiinței sociale prin constituirea unui sistem coerent de noțiuni și idei care reflectă realitatea puțin mai din cărți scoasă. Nu-i nimic rău în toate astea, aș zice eu privind filozofic lumea. Nu este nimic rău în asta, atâta timp cât nu sunt iremediabil pierdute în chestii serioase de la așa vârstă fragedă, când de fapt, ar trebui ca distracția să fie parte asiduă a vieții lor, aici incluzând tot reprezentativul anilor atât de frumoși ai tinereții.

Bun, bun, dar o sa vină întrebarea cu referire la legătura între pipiță și filozoafă, gândind logic că n-ar exista niciuna. Păi să zic așa, stând chiar acum în poziția lotusului reflectând la idei inscripționate adânc în cerebelul meu neuniformizat. Extremele nu sunt niciodată pe placul normalului, ba chiar nu sunt privite cu ochi buni de solizi în ai egalității de principii, luând în considerare că nimic exagerat nu este bun în ai pașilor noștri pe pământ. Waw! Am zis-o, dar n-ați înțeles nimic? De fapt, cuvintele simple fiindu-mi la îndemână chiar acum, trebuie doar să avem decența de a ne situa exclusiv în lumea normală a civilizației pe care ne-o dorim, a aspirațiilor noastre de a fi în limitele impuse de vârstă, de comunitate, de societate. Adevărat?