header-bunici

Cu pernuța legată strâns cu sfoară de cânepă, bine ancorată de bicicletă cu mult devotament, bătrânul își aștepta nepoata să se trezească. Fuma liniștit sub roua dimineții, așa cum făcea în fiecare zi după un program bine stabilit de ani. Nu de mulți. Povestea părinților ei plecați la muncă prin străinătățiuri fusese abandonată prin mintea lui răvășită de timp. Uitase. Chemarea femeii, hai, mă, s-a trezit fata !, îl scoase din amorțeală bătrâneții cu pași grăbiți spre camera nepoatei. Avea pe pervazul ferestrei la îndemână un pahar de lapte pentru diminuarea mirosului de tutun. Asa citise el pe undeva. Din bucătărie venea miros de pâine prăjită. Ajunse lângă lumina ochilor lui anticipând momentul în care bunica își ghidușa mâinile pe sub pilota imprimată cu desene animate, într-un joc al șoarecelui cu pisica. Râdeau toți.

Aș fi vrut să le fac o fotografie în dimineața asta cu soare generos în sfârșit, aș fi dorit să opresc mașina să-i admir mai mult în razele lui umane, pe ei doi, pe bunicul încă în putere care-și ducea nepoțica la școală pe portbagajul bicicletei. O bicicletă răpciugoasă vai de roțile ei rugina dându-i târcoale de ceva vreme, una veche luată de prin târgul orașului, dar una aranjata în asa fel, încât fetița sa nu simtă hurducăielile asfaltului.

Aș vrea să exprim prin cuvinte modul în care acest tablou al dimineții era expus privirilor mele, aș intenționa să vă detaliez expresia blajină a fetei, modul în care era așezată pe portbagajul bicicletei cu mâinile în poală fără teamă, ca și cum ar fi stat în banca din clasă, capul aplecat puțin într-o parte gânditor așteptând destinația. Aș dori să vă povestesc grija bătrânului în a circula printre mașinile zeci, privirea lui pătrunzătoare admonestând șoferi neatenți, as vrea…..dar nu am să reușesc să vă descriu adevăratele lui culori de viață și nuanțele care-l îmbrățișau în peisajul stradal. Pentru că, tabloul era unic în felul lui. Despre cum un bunic își ducea nepoata pe bicicletă către școală.