despre-rusine1

Patru tipi, cică suporteri ai naționalei, intrară degajați pe stadion pentru a urmări meciul de fotbal. N-au petarde, fumigene, nici măcar o brichetă mai de doamne ajută pe care s-o arunce în capul arbitrului. Este meci amical, așa că, nu se merită ! Au băut din timp câte o bere rece luată la pachet, doua chiar, asta doar pentru a avea glasuri melodioase în a se auzi clar la intonarea imnului național. Deșteaptă-te române poate fi înțeles și la propriu, și la figurat. Nu-l știu pe de rost, nici măcar prima strofă, dar ce ?, nu este ăsta un inconvenient, fiindcă o pot zice pe melodie doar cu la, la și la, pierdute în alte zeci de mii de glasuri.

Sunt patrioți. Se vede clar pe ei purtând la gât fularele unei echipe de club din România. Dar ce se întâmplă ?, întrebă unul dintre atunci când crainicul stadionului anunța un moment de reculegere în memoria unui oarecare fost celebru fotbalist, cică Johan Cruyff, cine mama naibii o mai fi și ăsta ?. Politicoși, băieții se ridicară în picioare văzându-i pe ceilalți spectatori procedând la fel. Ca imediat, chiar în momentul liniștii totale în a arăta lumii cât suntem de responsabili și civilizați, când mai toți, oficialități, jucători, spectatori, erau cu al lor cap în jos în memoria mortului, pe unul din acești băieți de calitate maximă îl apucă aducerea aminte despre un oarecare Cristi.

Cum pe unii români, și suntem mulți dă-ne naibii, îi amuză teribil clipurile în care prostia este la cote maxime, nu am uitat de i-am dat de m-a julit, sau toate fetili sa apeleze la mini, Cristiiiiii ăla răcnit în ditamai stadionul brăzdat de tăcutul moment, a avut efectul unui ecou de amuzament extrem de eficient în a ne face de c….t. Numai gestul emoționant venit instantaneu dintr-o urmă de civilizație ardeleană prezentă în alte mii de spectatori, reflectată în nenumărate aplauze, ne-a salvat cât de cât de ditamai rușinea.

Cum de i-a venit ideea asta extraordinar de „comică” prin cap, nimeni nu știe, cum a vrut el să fie cam singurul care să se umple de tot penibilul din lume angrenând în masă un hohot de râs, au aflat doar ăia de la PRO Sport prin experimentul lor social lansat pe facebook întru găsirea și „anchetarea” individului care tot îl căuta pe Cristi prin stadion. Cică, ăștia de la ziarul de sport, pentru care mi-am găsit pe aici respectul meu de român, au lansat pe pagina de socializare apelul de a-l face de toată mizeria pe mitocan din șăruit în șăruit și din gură în gură.

Vă imaginați chestia cam cât de complexă a fost ?, ăsta fiind și motivul care m-a determinat să scriu de subiect. Și ca finalul să fie de poveste, ziariștii l-au aflat în cele din urmă pe individ. Culmea  ! Cu nume din buletin cu tot, cu loc de muncă, cu toate istoria lui de derbedeu cu tot. Nu numai pe el, ci pe toți patru „simpatici” suporteri care au avut bunăvoința de a ne promova în așa mod plăcut prin lumea întreagă. I-au găsit și i-au făcut de râsul lumii publicându-le fețele de artiști ziua veseli noaptea triști. D’aia zic, chiar nu este greu să te faci de c…..t  atunci când  îți dorești.

http://www.prosport.ro/sport-life/special/unul-dintre-ei-si-a-batut-joc-de-memoria-lui-johan-cruyff-pe-cluj-arena-experiment-social-grupul-care-a-generat-gestul-revoltator-a-fost-identificat-de-cititori-cu-ajutorul-retelei-facebook-exclusiv-15164156