WP_20160405_002

După iarna grea în care burta mea a crescut precum Făt Frumos din lacrima mea vărsată a părere de rău tot privindu-mă din profil în oglindă, după ce mațul gros s-a efectuat strategic prin atâtea și atâtea pomeni ale porcului, după ce strategia de a sta relaxat în fotoliu cu berea în mâna a ieșit la pensie, ieri m-am hotărât să mă bag pe mișcare cu înverșunare.

Asa că, am trecut la planul unu al vieții sportive, planul doi urmând a se pune în practică mai spre vară, cu făcut de mușchi și alte componente ale corpului meu ce va fi sculptat demn de admirat. Ieri am scos bicicletele de la murat. Cum românul știe să le păstreze strategic într-o saramură de praf și niscai rugină pe ici colo, pot spune că bicicletele mele s-au conservat perfect gata de o plimbare binemeritată oferită mie, bineînțeles după o ștergere atent măsurată cu o cârpă umedă din dotare. Și dat la pompă, am dat la pompă !

Da’ ce atâta vorbăraie ?  Cum drumul dintre Călărași și Chiciu ( la granița dintre Bulgaria și România) este de 9 km lungime, el așternându-se lin în fața mea, am purces la pedalări maxime însoțite cu multe chiote de bucurie aferente primăverii. E tare mișto să te dai pe bicicleta ! Ce poate să fie mai benefic trupului meu tras pin inelul tipului din poveste, mă rog, mai bine zis al cercului de la butoiul bunicului meu, decât să ascult, în goana mea nebună, nenumăratele triluri ce-mi puteau oferi propria lor declarație de iubire ? Ce putea fi mai plăcut stresului meu acumulat mare pișicher în a-mi bulversa viața tocându-mi tot de-a valma, decât glasul roților de bicicletă în pasiunea lor înlănțuită cu asfaltul ?

Cine îmi putea oferi mai mult ca vântul trecându-mi printre firele de par tot mai rare, sau cine mi-ar fi putut pune la dispoziție unica senzație dobândită odată cu alunecarea la vale venită benefic după ascensiunea la care d’abia făcusem fața cu greu ? Cu limba scoasă se coboară cel mai bine, vă spun eu cu stăruință în a mă face crezut. Cu toate astea zise, dus întors traseu efectuat cu deosebită satisfacție, cu privit verdele pășunilor și al grâului crescut deja în zeci de centimetri, cu admirat oile păscând sau penajul ciorilor din jurul cuiburilor, cu băut o bere pentru hidratare conform programului de antrenament, pot încheia doar în felul următor. Am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa !

WP_20160405_004WP_20160405_008WP_20160405_010WP_20160405_013WP_20160405_014WP_20160405_0391451492620285WP_20160405_035WP_20160405_016WP_20160405_003