sef-secretara

În urma analizei pe plan a unor fotografii, cam indecente ar zice una lume, postate de o grefieră de prin Cluj, am decis să organizez un concurs dedicat tuturor funcționarelor judecătorești însărcinate cu înregistrarea dezbaterilor instanței. Sunt binevenite atât profesionistele care au mai pozat sexy în alte cadre mai intime, cât și amatoare ce își doresc să învețe și să se perfecționeze în arta ipostazelor fierbinți.

De asemenea, fotografiile de la locul de muncă în care concurenta apare cu al ei posterior gol pe mormanul de dosare rezolvate sau nerezolvate, sau pozele în care doritoarea câștigătoare a premiului cel mare este surprinsă în cadru redactând hotărârile doar în desuuri, eee, aceste fotografii vor porni din start cu un punct bonus oferit de admiratori, bonus regăsit în multe ofuri de admirație.

Va fi o competiție fotografică multi disciplinară, gratuită, având ca scop dezvoltarea normală a preferințelor bărbaților care se holbează pe facebook în căutarea pozițiilor noi de privit. Se va pune accent pe modul în care candidata la locul întâi va scoate limba senzual către obiectiv, la felul în care va ține picioarele cât mai depărtate posibil, la țesătura ciorapilor și la calitatea acestora cât mai rupți să fie, dar și la rujul roșu oferit buzelor cărnoase cât mai neglijent strâmbe. Așadar, prin toate acestea se dorește promovarea artei în instituțiile statului și motivarea grefierelor de a lua parte la întreceri de artă fotografică pentru eliberare de stresul birocratic impus de șefii lor atât de conservatori.

Participanta va declara în mod implicit, prin înscrierea imaginii în concurs, că este deținătoarea drepturilor de autor asupra acesteia. Se vor face verificări în acest sens. Normale aș zice eu, existând deja antecedentul furatului din telefoane cu scopul de a o da pe nenorocita sexy în văzul lumii. De aceea, concurenta își va asuma toate consecințele legale în cazul dovedirii lipsei drepturilor intelectuale asupra fotografiei, drept pentru care, pudicele și mai puțin bunăciunile vor fi atent monitorizate de o comisie pentru depistarea timpurie a pozelor litigioase. Aveți o colecție frumoasă de fotografii pe care vă gândiți să le postați într-un album pe facebook ? Nu ezitați ! Participați la concursul organizat de mine !