Depresia-o-problema-ce-apare-si-in-randul-barbatilor-_-Foto_-Agerpres

Cum ne-am născut să dăm sfaturi, uitând c-ar trebui să ne întindem doar cât ne este plapuma, scuzați-mă, nu se mai poartă plăpumi, ci doar pilote, când ne-am învățat să luăm ca exemplu doar ce scriu alții despre lumea asta prost făcută, fără a mai gândi despre lucruri, fapte, situații pe care numai noi le putem rezolva, iată c-am apărut și eu pe scenă pentru a face mișto de tot ce mișcă pe internet cu direcție către atotcunoscători de subiecte care mai de care mai sofisticate. Și cum sfaturile mele caraghioase se vor adresa băieților, pentru că așa este normal, rog ca genul feminin să înjure în gând. Așadar :

Primul motiv ca să nu te bagi în seamă cu o tipă complicată, este doar faptul că este complicată din născare, adică n-o să fie convinsă de vrăjelile tale la ceas de seara în drumul către casă, n-o să vrea nici să te lase s-o pipăi, dar mai ales n-o sa vrea să facă sex din prima.

Apoi, să te bagi în seamă cu o tipă greu de înțeles până și de sufletul ei care mai mereu stă în semnul întrebării așezat, îți trebuie c….e solide, tătuțu, atât cât să te țină să o mulțumești de la prima literă a alfabetului, până la ultima ce își va da duhul pe firmamentul dorințelor ei infinite. Ehe, sunt atâtea de înfăptuit pe lumea asta !

Câți băieți nu și-au luat țeapă cu fetele încurcate în idei care mai de care mai opuse, nici ele cunoscând în amănunt cam ce și-ar dori de la relația care doar ce începuse ? Este bine să știi de la început cam în ce te bagi ! S-o privești atent dacă îi fug ochii peste cap când vorbește, dacă pare prea interesantă la prima întâlnire și la a doua, deja la a treia este prea târziu, dacă este afectată de ideile tale sau dacă devine violentă la orice mișcare a ta din cap. Nu este bine să-l întorci la dreapta, pentru că la stânga este mai liber, și-ar zice ea plină de gelozie solidă în ale vieții sensuri.

Fata încâlcită nu este simplă, se știe că-i logic, de aici și interesul ei în viziuni ale relației cât mai apropiate de univers, cu interes vădit al cunoașterii zodiei tale cât mai în amănunt, cu prospecțiuni ale fazelor lunii tale în asociere cu razele soarelui ei. Dacă ți-a zis-o pe aia cum că, noi ne potrivim, doar privind stelele, este vrăjeală. Nu te băga !

Ai căutat o mare dragoste și în sfârșit ai găsit-o pe ea, frumoasă, elegantă, de buna simț, dar pe fața cărei se vede creativitatea de a găsi ușor răspuns la orice subiect discutat ? Ai avut „norocul” să te prinzi într-o relație cu o tipă pentru care inventivitatea de a-și găsi scuze la orice sau care are abilitatea de a te contrazice liniar ? Sau cel mai grav, te-a pus necuratul să te ții de mână cu una care a pus în discuție, după numai o săptămână de întâlniri, subiectul familie și câți copii și-ar dori ea , vaaaai, că este o tipă familistă până-n degetul ei mare de la picior  ? Nasol ! Renunță cât mai repede și bagă o beție cu prietenii, ca și când ai scăpat de cel mai negru coșmar !

Ar mai fi și alte zeci de motive pentru care nu este bine să te legi la cap cu o tipă complicată. Pentru că o să te doară capul până-n creieri, dar nici n-o sa mai ai ficați. De ce ? O să ți-i mănânce ea. Simplu !