WP22CF-1

Era o zi superbă afară când, așa cuprinși de o sărbătoare care se profila la orizont cu referire la niște ani mulți de căsătorie, 25 în speță că repede au trecut, ai naibii deosebiți, ne-am hotărât să ne petrecem în doi pe undeva pe meleaguri de imperii străvechi. Și cum nu fusesem niciodată cu avionul, neivindu-se ocazia să zburam în anii ce-i lăsasem în spate, mai mult din conștientizarea diferitelor priorități pe care le-am avut pe parcursul vieții, decât din lipsa curajului de a face pasul în aer, ne-am decis să ne luăm inima în dinți și să ne urcăm în avion cu direcția Roma.

Văleleu, mi-am zis în intervalul cumpărării biletelor cu al efectuării zborului propriu-zis ! Aoleu și cum o fi acolo sus printre nori cu senzația aia din auzite aflată, cum că îmi va fi frica până în străfunduri de suflet și înapoi ? Că i-am bătut câteva zile la cap pe tipii de la Vola cu întrebări despre cum și în ce fel se fac formalitățile de zbor, de cum se face check in-ul ca până la urmă să mi-l facă tot ei, băieți buni că au atâta răbdare cu începătorii, nu se mai pune.

Urma să zburăm cu avionul în înaltul cerului, moamaaaă !, că deja mă luaseră toate căldurile din lume ! Nu îmi era frică, credeți-mă ! Doar mă c…….m pe mine nu știu din ce motiv ! Și a venit ziua aceea specială când ne-am prezentat la aeroport cu surle și trâmbițe de satisfacție sufletească, pentru că abia așteptasem momentul în care noi doi ținându-ne de mână să pășim fericiți în aeroport. Nu v-aș spune că emoțiile m-au cuprins chiar în clipa când ofițerul de la poliția de frontieră mi-a zis să mă dezbrac , aici de față cu toată lumea?, era să-l întreb curios din fire. Adică, să mă dezbrac de curea și de cele toate alea electronico metalice pe care le aveam pe mine. Nu v-aș povesti c-am intrat prin sistemul de detectare cu mâinile sus predându-mă necunoscutului. Dar îmi place să râdem împreună.

Sticla de apă la juma costă 10 lei în no man land-ul aeroportului ?, mi-a venit brusc să întreb retoric pe una vânzătoare chipeșă ce mă privea insistent, observându-mi probabil mirarea provincială de pe chipu-mi masculin de frumos. Noroc că nu sunt zgârcit. Și cum orice zbor cu avionul începe cu o decolare bruscă spre înalturi având inima la gât mai să iasă pe coridor către stewardesa simpatică ce nu vorbea o boabă românește, asta numai după priviri în ochi de nerăbdare și nelipsitul sărut precursor al bucuriei noastre, mi-am zis un ceva creștinește în gând și un Roma venim prezentat celorlalți călători printr-un scurt chiot de bucurie. Iuhuuu !

P.S. Mâine, impresii din Cetatea Eternă.