img_4410

Continuare de aici

Am ajuns în gara Termini cam pe la 11 dimineața, cu grijă să dau ora înapoi la ceas și cu ochii beliți la deosebita aia care ținea pe loc trenurile la peron. O răutate! Moamă! Ce trenuri săgeți albastre, roșii, plus alte culori deosebite în concordanță cu priveliștea ce ni se oferea ochilor noștri ahtiați după frumos! Să spun sincer, chiar îmi făceam probleme în acest sens. Îmi imaginam gara ca vai de ea amărâta rău, cu boschetari dormind pe bănci și alte d’astea specifice uneia occidentale plină de imigranți. Da de unde, tăticu!

Am dat de ditamai animalul modern în toate cele, curată fără nicio caterinca în a le face macaronarilor o imagine plăcută, având magazine de toate felurile frumos aerisite numai sticlă și lumini, cu peroane pe care nu puteai intra numai dacă dețineai bilet, dar și cu mii de călători bine înțoliți ce plecau care încotro în deosebita Italie. Cum foamea ne dădea târcoale vai de capul nostru de fomiști, primul contact l-am avut cu o frumoasă italiancă negresă de la mama ei din peninsulă, căreia i-am solicitat doua felii de pizza din atâtea și atâtea sortimente, plus una bere autohtonă. Nastro azzuro din care mai băusem și în România. 3 euro felia de pizza și 5 euro berea la 330 ml, voi sunteți nebuni ? N-am zis nici mucles pe acest aspect. Doar venisem să ne spargem în figuri.

Imediat după ce ne-am pus burta la cale, cum trebuia să ne ridicăm Roma Pass-urile de la un centru de turism, am purces către acesta cu speranța că vom ajunge cât mai repede la hotel. Cum socoteala de pe stradă nu se potrivește cu aia din gară, odată ajunși în fața ghișeului, găsind-l numai după ce am întrebat câțiva italieni amabili, am dat de o nesuferită până în cele mai mici unghii ale ei. Cică îi era foame. Trebuia neapărat să mănânce. Pauză de pișu.

Așa că, în văzul meu, că deja îmi pusesem privirea de ucigaș în serie, tipa și-a scos caserola cu mâncare și a început să înfulece sănătos. Am lăsat-o liniștită cu al meu cazzo scos de câteva ori spre simpatica ei gură ce păpa frumos. Ca la sugestia soției mele să ne interesăm de autobuzul pe care trebuia să-l luăm din fața gării pentru a ajunge la hotel. Ciao ragazza, i-am zis  cu un zâmbet delicat de Călărași, acum poți să ne dai tichetele ?, i-am băgat-o pe aia că o rup puțin în italiana molto bella ce frumos este la voi și cât de înțelegători suntem noi, românii.

A dracu !, i-am zis după ce m-am depărtat minunat de ea, fiind admonestat serios de consoartă. Doar venisem să ne simțim bine și să nu ne enervăm deloc. 5 minute durase afacerea. Așadar, autobuzul de la aeroport vă lasă pe Via Marsala, iar punctul de informare turistică este pe partea opusa a gării pe Via Giovanni Giolitti. O luați prin incinta gării și ajungeți fără probleme la nesuferită. Fiți decenți, vă rog ! Ca mine. Cu toate rezolvate absolvit cu brio primul meu contact cu o italiancă, că urâte mai sunt, doamneee!, am dat bice spre hotelul ce ne aștepta cu dușul pornit, cu schimbat repede de țoale și dat șut în fund către vizitare oraș. Roma, venim !

P.S. Mâine continuare. Doar m-am pornit 🙂