P1050338

Continuare de aici 

Ne hotărâsem, dacă tot mergeam în city break, să ne poziționăm nopțile într-un hotel cât mai aproape de obiectivele pe care aveam de gând să le vizitam, nu de alte fițe sau prostii care v-ar trece prin cap, ci doar în a nu pierde timpul în călătorii aiurea prin orașul atât de aglomerat. De aceea, nu specific nici prețul pe care l-am dat pentru 2 nopți de cazare. Doar pot spune că, pentru un turist care pășește prin zonă, este idealul pe pământ să fie cazat la trei colțuri de Vatican sau de alte puncte de atracție ale Cetății Eterne.

După ce autobuzul ne-a lăsat la câteva sute de metri distanță de hotel, noi pierdu-ne deja orientarea în mulțimea puhoaie ce se mișca în jurul nostru, după ce am consultat harta fiind ajutați ad-hoc de un român  binevoitor ce împrăștia flyere la colț de stradă, am ajuns în camera oferită de recepționerul ce m-a gratulat generos cu mister Puceanu Marian cu accent pe primul a. Și cum deja luaserăm loc în block start, nici nu știu cum am tras o spălare rapidă, cu schimbat ustensilele de călătorie cât mai ușoare la noi toate, cu poziționat prima vizită în capul nostru, că hop, ne-am și văzut pe o via în drum către Castelul Sant’Angelo ( Castelul Îngerilor ).

De belea tipul, nu neapărat prin imensitatea lui, că doar ziduri vechi și alte arheologico istorice am mai văzut la viața mea, ci prin arhitectura impozantă, prin statuile imense de pe oriunde sau prin picturile de orice fel vizualizate pe pereți. Nu mă pricep să le descriu, dar luați de aici de unde m-am documentat și eu. Plus poze mai jos. Prima impresie ? Imensitate arhitecturală și gura căscată. Pe o terasă din castel am luat prima dată cunoștință cu mica, pitica, sorbita cafea italiana, bașca c-am făcut pe interesantul atunci când ospătărița m-a întrebat ce doriți.

Păi ce să doresc, fată ? Doar suntem în Italia. Două machiato, i-am zis, lărgindu-i zâmbetul pe față de satisfacția că turiștii mai cer și „italiană” în loc de „americana” cană mare pișoarcă doar dulcele de ea. Am dat-o pe nas imediat, mai aproape lingând și marginea ceștii că mă gâdila la măseaua de minte. Roma impresionează. Fostul imperiu se vede peste tot. De la clădirile vechi, ceva de nedescris în cuvinte, pe care tronează sculpturi fabuloase vederii, până la vechile poduri peste Tibru ce te lasă crăcănat de admirație. Și nu este totul.

Cum ne propusesem să o luăm la pas prin centrul turistic, cum picioarele noastre deja obosite dădeau semne că încă mai pot, dar mai ales dornici de a pune în cotloane de suflet cât mai multe amintiri, am luat-o pe niște străduțe întortocheate cu direcția Piața Navona. Unde s-a filmat filmul Îngeri și Demoni cu Tom Hanks. Aici ? Turiști gârlă de toate naționalitățile posibile, artiști amatori care mai de are dornici de a strânge câțiva bănuți, cât și terase primprejur unde să mănânci pe săturate și sa-i admiri mușchii lui Neptun bine evidențiați într-o fântână.

Aaa, mulți indieni și nu la figurat, care, mai ceva ca ai noștri, îți intra în suflet cu baticuri și alte mici prostii pe care vor să le vândă, întrebându-te din minut în minut dacă vrei. Au și italienii ciori. Pe clădirile lor istorice. Ce să vă zic ? Că imediat ne-am orientat mai departe către semnul ce arăta Panteon, în același timp ce începusem să simțim primprejur o foame strașnică care dăduse startul la ghiorțăit de mațe ? C-am ajuns la obiectivul de mai sus, și frumos ne-am așezat la o terasă unde am mâncat paste nici nu mai știu cum le cheamă ? Un tip de paste a mea soție și alt tip apetitul meu nesătul ? C-am solicitat bere Peroni la halbă mare setos din fire, 8 euro/ porția tot să beau, care mi-a răcorit până și picioarele care începuseră să mă doară ? C-am oferit bugetului turistic al Italiei cam 48 euro pe astea toate ? Nu mă durea buzunarul. Încă. Panteonul ? Ce sinonim să mai găsesc la impresionant ?

Dracu ! Niciodată n-am fost un puturos în a merge, ba chiar îmi place să hălăduiesc prin mall-uri sau pe oriunde îmi face plăcere, dar, odată cu ingurgitarea berii povestite mai sus, ea căzându-mi brusc în pasiunea de a circula, cheful de a vizita îmi dispăruse brusc. Doar era ora 19, iar noi eram treziți de pe la 5 dimineața. Dar, cum ne făcusem planuri și nu era frumos din partea mea să le dăm peste cap, am luat-o pasional de mână pe soție cu punct ochit punct lovit Fontana di Trevi cu ale ei sculpturi înfățișându-l, tot pe Neptun, într-un car de luptă în forma unei scoici trasă de doi căluți de mare.

Am aruncat bani în fântână, dar nici să vă treacă prin cap c-am aruncat euroi, ci doar câteva monede românești de 50 de bani. Dorința mea ? Nu se spune. În Piața Trevi plină ochi, nu aveai loc să arunci un ban. Nici nu voiam, de altfel. Așa că, după admirație și inerentele fotografii care or să ne facă în curând sclavii lor, am plecat fericiți către hotel. Era 21, iar patul m-a primit cu ale lui brațe deschise făcându-mi masaj benevol gambelor mele arzând de oboseală. A meritat.

PS. Mâine, a doua zi de umblat, admirat, mâncat, băut bere 🙂

P1050315P1050319P1050339P1050373P1050402P1050411P1050415P1050421P1050422P1050427P1050444P1050454P1050461P1050481P1050503P1050504