P1050563

Continuare de aici

Cum aflasem de la românașul angajat al unei agenții, cel ce împărțea ghiduri turistice, că Papa iese Miercurea pentru a-și ține slujba săptămânală, ne-am gândit că-n vizita noastră la Vatican pornită la 8 dimineața, n-o sa găsim acea aglomerație uriașă de care auzisem pe unde citisem. Papa întrebase de mine pe holurile basilicii Sfântul Petru, dar n-aveam timp de el. Aveam de vizitat. În fine ! Când am ajuns la poarta micului stat creștin, nu mare ne-a fost mirarea să găsim ditamai rândul format frumos din câțiva turiști pe latul lui și din alți sute pe lung.

Toți gălăgioși formați în grupuri cu ghidul frunte ca vârf de lance, toți nerăbdători să-i cunoască în amănunt casa atât de iubitului Papă, toți care mai de care mai cu pielea colorată la față. Toate națiile pământului pe acolo. Cum inspirația și informarea de acasă dă la o parte toată înghesuiala pământului, noi luându-ne tichete on-line de intrare la Muzeele Vaticanului și Capela Sixtina cu 16 euro per bucată, cum pentru entuziasmații creatori de idei intrarea era separat liberă, am intrat emoționați în țara Papei cu gând să nu lăsăm nimic nevizitat. Aici linkul de unde puteți alege cu ghid audio, cu ghid om 🙂 și alte tipuri de ghiduri care acum nu mă mai interesează. Normal ! Atenție la neatenție ! Noi am pățit-o. Intrarea la Muzeele Vaticanului și la Capela Sixtină este separată de basilica Sfântul Petru, de aceea, dacă nu vreți să mai bateți la pas câteva sute bune de metri, interesați-vă din timp cam cum stă treaba.

Controlul ? La sânge. Se intră ca la aeroport trecând prin filtrul cu detectorul de metale. Despre cele 18 muzee pe care, fără exagerare, le-am vizitat cap coadă, nu vă pot spune prea multe, nefiind specialist în arta veche. Bașca, nici nu vreau să vă încarc cu informații pe care le găsiți pe net copiate de la unul la altul, daaaar, pot zice cu mâna pe inima mea asta mare doritoare de frumos, că acolo, pe holurile și încăperile alea fabuloase, mi-am pierdut o parte din falcă. Sculpturi unice de la înainte de Hristos sau după el, picturi care mi-au făcut pielea cocoș pe mine, aia de găină fiind ocupată de Andra, artă de orice fel care mai de care mai încărcată de istorie, eee, astea toate m-au îmbolnăvit de uauri exprimate de țăranul din mine cu glas puternic. Norocul meu ? Toți turiștii erau ocupați cu exclamații de gen. Mai ales asiaticii.

Vă destăinui ceva ca paranteză. Într-un moment unic al plimbării noastre, am dat de un stand unde se vindeau obiecte de argint. Aici am găsit doua verighete inscripționate cu Ave Maria. Ce credeți ? Ni le-am cumpărat întru eternitatea vieții. Cafelele pe care le-am băut în mijlocul Vaticanului, pe o terasă în mijlocul unei grădini verzi mângâiată de soare, au făcut toți banii. Soția se șmecherise deja comandându-și capucino, mai lung lichid în ceașcă. Cam ca la noi. Eu ? Nu și nu ! Batman. Cafea italiana băută dintr-o înghițitură cum numai un conservator ca mine o poate face. Capela Sixtină mi-a pus capac, fraților ! N-am făcut poze. Aici nu se fac poze. Am găsit două locuri pe o bancă lângă perete, și am stat cam un sfert de ora întru admirație privind totul înmărmurit. Era frison ceva pe mine, fără nicio exagerare. Iar întrebarea asta nu-mi dădea pace. Cum de-au putut în acele vremuri sa creeze așa ceva ?

După ce am vizitat „grotele” unde sunt înmormântați creștinește mai toți Papii trecuți dincolo, am făcut greșeala de a ne așeza fundurile chiar pe scaunele primei terase de lângă Vatican. Foamea ? Făcea ravagii. Era ora 13 deja. Am servit, ea lasagna, eu un alt tip de paste mare lipsă de inspirație că nu le-am notat pe undeva, două beri Moretti, plus un desert Cannoli, cu frumoasa sumă de 64 euro să-i traiască familia. Mult, puțin, asta era ! Ce mama dracu ! Scuze ! Eram la Vatican. Încărcați spiritual, și după ce le-am tras niște poze celor din garda elvețiană, după ce am admirat cele 284 de coloane desfășurate pe patru rânduri cu 140 de statui de sfinți, ne-am îndreptat pașii către stația de metrou Cipro cu direcția Colosseum.

E frumoasă Roma ! Curată la câți turiști o încalecă zilnic. Mulți italieni pe scutere, sute de bărbați chiar la costum, sute de femei chiar pe tocuri, toți pe motoare care încotro cu direcție precisă. Citiți cum am scris. Erau frumoși de admirat. Mașinile la italieni ? Mici cu fundul tăiat. Berlinele bmw-uri și gipanurile să moară vecinul de necaz ? Rare. Și când zic rare, nu mint. Fandoseala la italieni nu există, ci doar practicul i-a luat locul în timp. Dacă autobuzele arată bine spre foarte bine, metroul m-a dezamăgit crunt. Al nostru este parfum pe lângă al lor. Vechi, dărăpănat, peroanele ca-n filmele americane cu senzația aia că apare Chucky după colț. Doar un român care cânta la acordeon mi-a descrețit ridurile. I-am dat 1 euro zâmbindu-i. Aaa ! Armata, poliția și carabinierii peste tot pe unde umblă turiști. O senzație de siguranță cu ei prin prejmă. Apoi, sa fiu corect și cinstit, n-am văzut urmă de arab. Alb imaculat.

Cu metroul am ajuns la Piața Spaniei de care nu mai povestesc, colo o fântână, niște sculpturi, ca peste tot. După care, tot cu metroul, să o ținem către Colosseum ajunși acolo pe la ora 14. Nu știu cum se făcuse iar ! Mă luase setea de o bere rece, vai de mama mea de poftă ce-mi era ! Am dat pe o carafă de bere cred că la litru, litru juma cam așa ceva, am dat nici mai mult, nici mai puțin de 16 euro. Plus o gogoașă de coif roman încă 4 euro. Râdeți ? N-aveți decât ! Setea-mi țipa în română, de auzea și Spartacus din arenă ! Colosseum-ul impresionant numai piatră de jur împrejur. Doar închizi ochii și-i auzi zgomotul săbiilor, țipetele înfiorătoare ale celor uciși, uralele spectatorilor avizi de sânge. Ți-l imaginezi pe împărat arătând degetul mare în jos. Cât costă intrarea la Colosseum și programul de vizitare ? Căutați-l pe net. Nimic mai simplu.

După ce ne-am perindat bietele picioare prin Forumul Roman și pe la Columna lui Traian, la insistentele consoartei mele ne-am urcat iar în metrou cu direcția Galeriilor Borghese, la care, după o plimbare stil căutare prin parcul în care își fac veacul, nu am intrat. Ne trebuia rezervare din timp. Să fiu sincer ? Nici nu mi-a părut rău. Obosisem ca un rahat. Cum drumul de întoarcere către hotel trecea cumva pe lângă Piețele vizitate în prima zi, cum cina ne aștepta pe o terasă oarecare din Piața Navano, ne-am instalat lejer cu fața la lume. Aceeași mâncare. Paste cum ne place nouă alt tip, corespunzător, aferent. Suma ? În jurul a 50 de europeni, nici nu mai conta, noi să ne simțim bine. Ospătarul italian, foarte atent, ne-a adus încălzitor pe butelie în timp ce noi admiram o tipă care se dăduse pe cabaret în fața terasei. I-am oferit 2 euro spectacolului care a meritat deplin atenția noastră. Cum frigul întunericului ne împrejmuia din ce în ce mai mult după gelato ca desert ce ne zgribulise adânc oasele, am plecat fericiți către hotel. A meritat.

P.S. Mai am mâine ultima zi, și-mi pare rău că s-a terminat 🙂

P1050545P1050590P1050592P1050601P1050624P1050635WP_20160420_144WP_20160420_247WP_20160420_257WP_20160420_261