61338095

Văzându-le aseară la știri pe Cristina Vărzaru și Aurelia Brădeanu, cele două componente ale echipei de handbal CSM București, cărora li se vărsau lacrimile pe obraji la întrebarea reporterului despre, când retragerea din sportul care le-a adus atâtea satisfacții ?, am avut un oftat prelung susținut de un sentiment de compasiune până-n străfundurile sufletului meu.

Am observat ceva, și acum o dau subit pe adâncă franchețe. Nu lacrimile în sine mi-au emoționat simțămintele de om. Nu ele mi-au destabilizat procesul afectiv ce se afla la suprafața pielii mele, de-a putut fi atât de repede îmbrățișat de necuprinsul regret ce le curgea în șiroaie pe obraji. Nu. Datorită sincerității rictusului ce la străbătea chipurile frumoase de femei, pentru că toate E frumoase, toate ne vrăjesc cu ceva. Fiindcă, femeile plâng cu sinceritate din toată pasiunea suferinței lor doar atunci când lacrimile le schimonosesc plăcut obrajii, când contracția spasmodică a mușchilor feței mă răvășește pe mine, privitorul de la televizor, lăsându-mă cu ochii ficși undeva în neant.

Este un paradox aici, știu ! Femeia n-ar trebui să plângă deloc, de aici și nedumerirea celor care vor citi aceste rânduri ! Poate doar de bucurie s-o facă. Despre lacrimile femeii n-ar trebui să se scrie niciodată, incluzând în subiect deznodământul nefericit declanșator de suferință. Despre starea demnă de compătimire provocatoare de schimonoseli dureroase însoțite de puritatea din ochi curgând, n-ar trebui să existe imagini dezorientându-ne conștiințele. Doar ar trebui înființat un muzeu în memoria acelor lacrimi dispărute cândva în istorie, astăzi abolite întru veșnicia și fericirea sufletului femeii.

Lacrimile pline de regrete cântărind greu în amintiri care de care mai plăcute, ca-n cazul de față de care va povestesc încă mișcat, nu cunosc cam pe unde să la încadrez în dorința mea de a categorisi fericirea cu nefericirea într-un amestec bizar reflectat în picături curate din ochi. Fetele de aseară sa fi plâns de bucurie sau de tristețe ? Sa le fi curs stropi de sensibilitate în aducerea clipelor frumoase care nu vor mai reveni niciodată ? Nu știu ! Am o dilemă aici ! Știu doar un singur lucru. Mă sensibilizează lacrimile sincere ale femeii.