axn-pretty-woman-musical-reboot-620x348

Când soția m-a întrebat, ce faci, iar te uiți la filmul ăsta ?, i-am răspuns așa, așteptând cu interes intriga care a făcut furori de-a lungul timpului prin pipote de orice gen, că da, abia acum urmează să-mi mai încarc bateriile cu ceva melancolism a povești de dragoste bine realizate și mai mult realiste ca Cenușăreasa. Până la urmă, de unde să-și mai ia romantismul din mine puterea de a exista ?, mi-am zis eu în gând cu fereală să nu schimb postul din greșeală pe sport și acolo să rămână. Așa că, m-am așezat comod a una bere proaspăt desfăcută din care ieșeau rând pe rând aburi ce mă îmbiau dintr-o dată a-i gâlgâi, mi-am întins picioarele relaxate a puturoșenie bine întreținută, am luat telecomanda, că bine ne stă nouă bărbaților cu ea sub bărbie, și play pe film.

Priti Uămăn, cu el Riceard Ger, cu ea Giulia Roberts. Am râs cu pofta aia c-aș mai băut o bere de plăcere, am comentat chicotind ca o muiere la taifasuri nesfârșite, și am stat emotiv la fel ca-n alte dăți la urmărirea lui ca un puștan la prima întâlnire. Și mi-a plăcut, a 15 mia oară ! Era clar, ca paharul gol de după bere, că filmele nemuritoare nu pier, la fel ca și unele subiecte de film care ne fac bine la pipote cât ne-am crede noi de nepătrunși. Așa că, de data asta, nu i-am mai înjurat pe ăștia de pe la televiziuni cu al lor repetat de filme vechi de la începuturile cinematografiei romantice, tragice în acțiunea lacrimilor noastre din colțurile ochilor, cu amintiri de când aveam pojar și eu și ei.

Apropo, că tot am fost la o petrecere zilele astea, fetele cu rochie strâmtă și cizme peste genunchi, cum se numesc ? Frumușele ? 😉