13178034_637574836395205_7416890044238182924_n

Bună, drăguțo! Mă bucur că m-ai primit la poartă să putem sta de vorbă în liniștea serii, din păcate nu la marginea mării, dar mă mulțumesc și pe ulița ta afectată de lucrările tipului ăluilalt ce-ți dă și el târcoale, nehalitul! Ia uite ce este mai încolo pe trotuarul tău! Uite! Păi se poate asa ceva? O ditamai groapa plus o betonieră lăsată de acolo de doreii spioni ai constructorului actual. Sigur exista o cameră de filmat înăuntru!

Vreau să-ți fac o curte frumoasă, nu ca amărâtul ăsta de gard pe care stau rezemat mai să-mi intre o așchie în dragostea ce ți-o port necondiționat. Nu este vopsit și afară-i leopardul! Casă ai? Sau stai cu părinții? O să-ți trântesc o vilă care să se întoarcă după soarele mă-sii de viață. Vreau să te cuceresc, frumoaso, din părul castaniu să-mi dai o șuviță, să te am la inima mea asta mare care știe dragostea la gard oferită pe de rost.

Și ce mai faci? Poți ieși zilele astea cu mine la un vot corect? Multă frișcă în el, cald cu multe spume pe deasupra, așa cum le place fetelor drăguțe ca tine. Am multă vrăjeală în mine. Este? Îți place asta, nebunatico? Știu că-ți plac șmenarii care duc înșelăciunile la bun sfârșit cu zâmbetul pe buze, corupții care cunosc mișmasul sincer făcut pe îndelete, hoții care se pricep la toate dedesubturile tale atrăgătoare. Sunt unul din aceștia, doar am învățat de la cei mai buni!

Doamne, câtă nebunie ai în ochi! Privește-ma sincer și lasă-te pătrunsă de sentimente așa cum încerc eu să te cuceresc. Mai târziu, o să te cer în căsătorie cu o nuntă simandicoasă oferită ție cu toate cuviincioase. Se știe doar! Am nași adevărați, cum până și Marlon Brando ar fi invidios. Îi știi sigur, frumoaso! Pe nea Ion că și el e om, pe Bombonel zis cur de fier, pe toți care au dus țara asta pe noi culmi și prosperitate socialistă. Ce zici, gagico? Întinde mâna să ți-o sărut, bunăciune mică ce ești? Îmi oferi dragostea ta pe 5 Iunie?