coada-carne-fdc

Am trecut zilele trecute pe la o bancă pentru a-mi plăti o taxă oarecare către statul român, dar, cum să vă explic eu vouă?, nu era așa, o coadă cum și-ar imagina lumea c-ar fi, ci una din aceea împrăștiată în cele patru zări, apoi adunată rapid într-o furtună de înghesuieli, dat din coate și călcături pe bătături. Nu deschisese încă, când, în fața ușii de la intrare se formase de o parte și cealaltă a ei, mai țineți minte jocul copilăriei cu podul de piatră?, un tunel prin care intrau grăbite angajatele băncii.

Probabil, le era mai mare dragul să pășească printre noi, mai toți bărbați holbați la moacele lor trezite de dimineață, dar mai ales, cred că le făcea o deosebită plăcere să ne ofere un buna dimineața de unde dracu’ ați mai venit și voi pe capul nostru! Tipul de la pază? Era de o drăgălășenie debordantă, ce să zic! El ținea ușa cu amândouă mâinile, ca nu cumva șleahta nebună de afară să dea buzna peste tipele dinăuntru care încă își mai sorbeau liniștite din cafea. Alea care veniseră mai devreme la muncă, celelalte încă mai soseau tropăindu-și tocurile pe asfalt într-o grabă soră cu trenul de mare viteză din Japonia. Dar să nu deviez de la subiect.

Cum se făcuse ora 9 iar programul trebuia să înceapă neapărat, secundarul ceasului meu confirmându-mi asta, am dat toți buzna, mai să-l dărâmăm pe agentul de pază cu ai lui craci în sus, direct către casieria unde ne aștepta zâmbitoarea doar o tipă. La 30 și ceva de masculi feroce să facă față doar o funcționară?, m-am întrebat rapid. În fine! Cum aveam timp berechet să analizez situația din punctul unui amărât ce se chinuia să ofere banii lui statului, realizând că nimeni din bancă nu catadicsește să se organizeze mai bine pentru a scăpa de transpirația mirositoare a tuturor grămadă, am decis pe loc să fac un clasament al cozilor la care am stat, stăm și vom sta.

Poate urmașii urmașilor noștri n-o vor mai face! Poate! Așa că, mi-am adus aminte de rândurile la carne din perioada comunistă, alea cu scaunele dichisite pe care stăteam în povesti derulate de fiecare, fără îmbrânceli socialiste, ci doar cu numere de ordine cum ne învățase partidul unic. Apoi, am rememorat bulucul de la deschiderea unui supermarket, în care drăcuielile și îmbrâncelile făceau casă bună cu scuipăturile și înghiontelile într-o prăjeală sofisticată în cratițele cumpărate cu nemiluita.

După care, am luat una după altul, fără a le mai detalia aici, cozile moderne de la bancomate în zilele de salariu, rândurile barosane din magazine, când cărucioarele nu mai au loc pe culoarele arhipline de hrăpăreți ai sărbătorilor, circul vesel de la moaștele atât de adorat pupate ale vreunui sfânt aducător de liniște sufletească, cât și rândul simplu ordonat al japonezilor la apă de după cutremurul devastator de pe lângă Fukushima. Când tocmai mă imaginam fiind un cetățean onest al țării soarelui răsare și cum o fi să trăiești acolo printre atâta respect față de aproapele care conviețuiește lângă tine, am auzit un glas pițigăiat în ureche. Hai, domnuuuu’ parcă vă grăbeați până acum! Era casiera. D-aia zic, voi ce cozi preferați ? Că avem din destul.

646x404 (1)coada-bancomatcoadalajaponezi_or-600x400