12651013_545508028941133_6748424767184711181_n

Alaltăieri a fost ultima partidă susținută de echipa de handbal Dunărea Călărași în actualul campionat, cu o clasare pe un loc 7 binemeritat. Nu în play-out, nu retrogradată, ci așa cum îi stă bine unei echipe nou înființată. Fiindcă, unde nu sunt bani, nici suporterul nu cere. Mă rog! Nu toți sunt conștienți că orașul nu poate duce mai mult din punct de vedere financiar. Cum am mai zis și în alte dăți. De ce să nu fim mulțumiți de echipă când o avem în Liga Națională? De ce să nu conștientizăm faptul că oamenii simpli ca mine au ce să vadă din punct de vedere sportiv? Stați așa! De fapt și de drept, nu despre plăcerile unuia ca mine voiam să scriu aici. Ci de anumite categorii de spectatori, printre ăia mulți normali, care au un plus de adrenalină la vizionarea meciurilor în interesanta Sală Polivalentă a orașului.

Spectatorul călărășean are sânge aprig cu pasiune inclusă. Asta-i clar! Nu mică mi-a fost mirarea, mai la începuturile primului campionat în care echipa a jucat în Divizia Națională, să constat că acesta are toate atuurile de a se impune ca un suporter de top pe firmamentul ălora răi care mușcă din adversari! De unde atâta latinitate efervescentă în partea asta de țară? Chiar nu îmi dau seama! Priveam alaltăieri la meciul mai puțin cu miză și la suporterii rânduri primprejur care mai de care mai diferiți în comportament, ca dintr-o dată, pe chelia mea deasă, să-mi vină o poftă nebună să-i categorisesc. Iată ce gândeam atunci:

Spectatorul furios care îl gratulează pe arbitru din când în când cu fir-ar mă-ta a dracu de nenorocit!, el fiind ridicat în picioare cu șapca de pe cap dându-și-o a oftică peste genunchi. Apoi, cu alta dată cu finețe unui jucător advers care făcuse greșeala să se dea cocoș la un jucător local, prost copil a mai făcut mă-ta!, asta înainte ca individul să se așeze pe scaun râzând complice la vecinul de scaun.

Spectatorul fanatic care își ține pumnii strânși tremurând cu ochii ieșiți din orbită, el băgându-și în morții mă-sii tot ce are el mai scump, fără a ține cont de femeile și copiii din jurul lui. Acest tip de spectator este nemulțumit întotdeauna, când de jocul echipei și antrenor, când de tot ce ține de atmosfera din teren. Ba chiar este indispus de intervenția oamenilor de ordine ce îl dau frumos afară la aerisire, aici incluzând toate figurile de care este capabil cu ochi dați pe spate în eterna întrebare pusă. Ce am făcut, domnule?

Spectatorul atotcunoscător al handbalului, chiar dacă în viața lui n-a pus mâna pe o minge mai mică ca aia de fotbal și mai mare ca aia de tenis, este ăla care da indicații tactice câte unui jucător care oricum nu îl aude în vâltoare meciului. Ca apoi, să se supere tare pe jucătorul respectiv care nu i-a luat în seamă zbieretele oferite cu patos în urechile vecinilor. Nu este băiat rău! Oricum îi merge mielița, ba în stânga, ba în dreapta, explicând celor din jur cum trebuia să se dea pasa respectivă sau cum trebuia aruncat la poartă.

Spectatorul de la oficială mai mult bătrânel decât tinerel, toți cunoscându-se unul cu altul de pe unde te miri unde, ori cu funcții foste împreună sau actuale joburi prin administrația locală, este cel care le știe pe dedesubturi, mișmașuri, treburi de pe la echipă. Nu scrie ușă de biserică pe el, ridicându-se tumultuos de pe scaun ori de câte ori situația o cere în susținerea echipei locale.

Spectatorul indiferent la rezultat este venit la handbal ca la un spectacol în sine, lui plăcându-i ambianța și faptul că este ieșit undeva din ruta casă-serviciu. Este persoana care a auzit de prin cunoștințe de Sala Polivalentă și al ei spectacol pe care îl găzduiește, de atmosfera din tribune și de patosul suporterilor. Și cine știe, de ce nu ar putea deveni un pasionat de handbal în viitor!? Mai un aruncat ochi pe telefon, mai un aruncat pe teren, mai un aplaudat din când în când, distracția o are doar cel prezent în tribune și nu cel din fața televizorului.

Spectatorul Primar într-un colț de tribună pe ultimul scaun de la margine, ba îngândurat, ba bucuros, ba resemnat, ba efervescent, căruia eu, spectatorul obișnuit de handbal care nu lipsește la niciun meci de acasă al echipei, îi mulțumește! Nu în scop electoral cum ar crede unii cârcotași (stați liniștiți, nu mă citește nici dracu!), ci doar pentru menținerea acestei frumoase echipe în Divizia Națională. Că este pe locul 7 sau 8, ori se bătea la retrogradare, nu mai contează la un oraș așa mic cum este al nostru! Avem echipă care ne scoate din case, care ne bucura clipele la victorie, care ne face din când în când să răgușim? Avem.

Și nu în ultimul rând, spectatorul galerie unul singur rămas săracul din ditamai frumusețea ce o aveam cândva. Acum, sincer și fără miștocăreală pun o întrebare retorică decizomanilor din oraș. De ce nu mai este lăsată galeria să se desfășoare? Ordin de sus? Am înțeles, să trăiți! Era una dintre cele mai mișto din țară, de ajunseseră ăilalți mai marii de prin București să fie invidioși pe noi? Lăsați galeria să cânte! Dunărea, Dunărea, Dunărea!

foto Călărași Handbal

https://www.facebook.com/Calarasi-Handbal-426817500810187/?fref=ts