img_2101531_thumbs_600x400_3350781

Refuz dând din cap stânga dreapta, în timp ce mâna îmi pornește instinctiv spre buzunarul de la spate al blugilor. Nu mă mișc uitându-mă la ea parcă ajungând obosită de departe de undeva, încerc să-i găsesc adevărul din ochii ce-mi par, în momentul ăla oprit parcă în loc, cei mai frumoși din lume. Albastrul cerului voalat de anii trecuți!

Hai, maică, ți le dau toate la 5 lei!, îmi spuse cu vocea blândă asemănătoare cu a mamaiei mele de la țară ce s-a dus în ceruri de curând, ăsta-i toată verdeața ce mi-a mai rămas, vreau să plec acasă, continuă băbuța simpatică furându-mi o lacrimă din colțul ochilor. Venise la piață dintr-un sat de pe lângă oraș adusă de un vecin binevoitor ce o văzuse stând cu mâinile în poală așteptând maxi-taxi. Nu îi luase bani. Bătrâna își pregătise de cu seara câteva legături cu ceapă, puține de leuștean și mărar, toate din grădina micuță pe care o îngrijea cu mare drag. Atât îi mai rămăsese.

O las să-mi vorbească minute în șir, și totuși nu mă plictisesc meteahna mea, are încredere în mine când îmi spune că-i singurică aici cu viața asta grea chinuind-o zi de zi, că plânge uneori după moșulică al ei și după trecutul ce s-a dus atât de repede trecându-i brusc în amintiri. Scot o bancnotă din buzunar nu contează suma, o îndemn să aibă grijă de ea atingând-o ușor pe umerii gârboviți de bătrânețe, îi văd buzele-i tremurânde de emoție și pașii depărtându-se liniștiți. Drum bun, mamaie!