copii_fericiti

Anii în care mă duceam ținându-l drăgăstos de mână, preocupat fiind să-i răspund cât mai precis la întrebările încuietoare care mă dădeau de pereții culturii mele generale care avea și ea săraca o limită, anii în care, fiind răcoare afară, mă strângea cu mânuța lui mică pentru a mă face atent, auzi, tati, de ce nu doLmim mai mult și tLebuie să meLgem la gLădi?, ee, acei ani au fost cei mai frumoși din viața mea.

Anii când îmi era milă să-l trezesc gâdilându-l încet, încet, să facă ochii mari și să-i fac ghiduș pe burtă un tropa tropa care îl făcea să-mi zâmbească înduioșându-mi inima, anii în care îl conduceam afectuos spre clasă privindu-l cu dragoste în timp ce îl pupam dulce pe obraji cu ale lui cuvinte de la LevedeLe, tati!, ee, acei ani au lăsat urme adânci de fericire în sufletul meu.

Azi, privindu-i pe copii, mi-am adus aminte cu drag de anii aceia minunați, mi-am șters o lacrimă apărută brusc în colțul ochilor și am mers mai departe. Că asta-i viața!