20160403_153932

Cum fusesem invitat la un amic să ne cinstim și noi ca băieții, cunoscând că este posesorul a doi dulăi de vânătoare superbi mânca-le-aș eu ochișorii ăia frumoși, am trecut pe la un magazin cu hrană animalică cumpărându-le două oase apetisante. Am zis să fiu rezon, să nu mă duc cu mâna goală în lătratul disperaților pe toată perioada cât aș fi stat în foișor cu paharul de vin rece la gură. Cuviincios din cale afară, am luat la purtător trei flori pentru soția prietenului meu, frumoase belea galbene de sezon, după care, am descins la poarta amicului cu zâmbetul pe buze a la manieratul din poveste.

Să fiu al naibii! Nici nu mi-a deschis bine poarta cu toată bunăvoința unei gazde, că hop, un simpatic de câine mi se urcă pe piept, oferindu-mi cu simpatie una limba delicioasă pe față. Eee, și cum eu eram ocupat rânjind forțat, plus un gând ce-mi trecea aievea prin cap, ceva de o otravă luată în loc de oase, celălalt mai subversiv îmi înhăță dintr-o hăpăială superbele flori din mână pe care tocmai voiam să le ofer. Aaa, păi ce faci mă, câine, mă? Era să-i zic, d-abia stăpânindu-mi piciorul să n-o ia la sănătoasa în curul lui bine hrănit de cei doi stăpâni care râdeau având o falcă pe jos și una prin ceruri.

Cum toate supărările trec când ești într-un mediu plăcut atârnând cu paharul în față, cu crănțănit de alune, cu îngurgitat fursecuri și alte prostii de gen care îmi puteau face rău la stomac, dar mai ales cu acei câini deosebiți care mă mai vizitau din când în când adulmecând o eventuală pradă, am petrecut cam una oră povestind vrute și nevrute. Chiar m-am delectat cu isprăvile prietenului meu referitoare la vânătoarea draga lui pasiune și ai lui prinzători pe care îi iubește din toată inima lui mare. Chiar îi mai mângâiam cu deosebit respect, când pe urechile lor pleoștite, când pe greabănul lor puternic. Erau atât de pașnici, Doamneee!

Venise timpul să mă cărăbănesc. Știind că vizitele scurte mai puțin dese sunt cele mai onorabile pentru ambele părți, am decis să-mi iau la revedere de la cei care mă primiseră atât de bine , nu înainte să cer voie de a mă duce la toaletă. Cum în mine zace un sportiv sadea alergător de cursă lungă pentru menținerea tonusului vieții la cote ridicate, am purces la un jogging spre partea din curte unde era ce căutam. Cum să vă explic situația? Cum? Că mi-e cam târșeală de voi.

Oameni buni, nici nu am apucat să fac câțiva pași în alergare, că haț, unul de vânătoare mă înfășcă atât de tare de o bucă mai proeminentă de-a mea, c-am țipat răsunător de s-a auzit în tot cartierul cred. Instant m-am oprit aruncându-i priviri ucigătoare patrupedului care se uita la mine cu niște ochi blânzi, nici usturoi nu mâncase, nici gura nu-i mirosise. Prietenul meu râdea cu gura pana la urechi, iar soția lui asemenea cu glasul ei pițigăiat ce-mi răsuna cu demență în urechi. Aveam draci! Le luasem gâtul deja cu toporul ce-l cumpărasem de la magazinul de bricolaj, îi înjunghiasem cu un cuțit care stătea nevinovat pe colțul mesei, le jupuisem câinii și le mâncasem ochii delicioși prăjiți, mda, astea toate în gândurile-mi nervoase pe moment.

Maamăă, și mă durea curul, cum nu pot să vă descriu! Mi-am luat la revedere de la ei cu promisiunea fermă ținând două degete încrucișate la spate, că o să mai trec cu deosebită plăcere pe la ei. Fusese atât de bine! Liniște, susur de ape, triluri de păsărele și câini. Deosebiții câini de vânătoare. Hingherii, hingherii!, îmi strigam în gând îndreptându-mă șchiopătând către mașină. Hingherii!