visao8

Mai zilele trecute, am tot discutat la telefon cu un tip despre chestii socoteli ivite așa dintr-o dată pe masa mea, și care trebuiau neapărat rezolvate urgent. Foarte cuviincios omul mi-a spus de cum c-ar vrea sa rezolve situația neplăcută pentru ambele părți, ba chiar asigurându-mă că totul se va încheia cu victoria binelui în lupta cu răul. A, am uitat să vă spun că, la începutul convorbirii mi-a zis foarte delicat în ureche un Hristos a înviat! care m-a lăsat mască gură cască, eu neavând nicio treabă cu datinile bisericești pe acest pământ. Ce zici acolo?, era să-l întreb mirat!

Când încă eu rosteam un să aveți o zi bună! împreuna cu  civilizatul mulțumesc!, ca încheiere a aprinsei noastre discuții telefonice, mi-a venit din eter în urechi un Slavă Domnului! care m-a lăsat câteva zeci de secunde cu telefonul în mână împietrit a mirare. M-am uitat repede în jurul meu sacrificat parcă pe altarul cerului, fiindu-mi puțin teamă de impresia pe care aș fi putut s-o las lumii ce trecea val vârtej pe lângă mine. Mai ales că, un câine, crezând că sunt statuie, tocmai se pregătea să-și ridice un picior a ușurare. Marș!, i-am aruncat printre dinți.

L-am mai sunat pe tip de câteva ori în decurs de câteva zile, perseverența fiind mama tuturor posibilităților de a te descurca în viață, menționând aici pasivitatea mea atunci când omul îmi dădea binețe cu Hristos a înviat! și cu încheiatul apoteotic într-un Slavă Domnului! ce-mi mergea de fiecare dată la suflet cu mare artă. Bă!, mi-am zis atunci în gând, te pomenești că mâine poimâine o dai pe curățarea sufletului pe stradă, la meciul de fotbal sau la o bere rece să fie primită aici pe pământ și nu în ceruri. Ptiu, ptiu!

Nu povesteam treaba, dacă mai ieri nu eram certat intens de o stimabilă doamnă binecuvântată de Cel de sus, care m-a tras de urechi legal bisericește spre rușinea mea, pentru că scriu pe aici având critici către un partid roșu anume. Nu m-a văzut rușinat smerit în păcătoșenia mea. Norocul meu!  Mi-a zis s-o iert că îndrăznește să mă abată de pe drumul meu plin de spini, că-și cere scuze nenumărate încercând prea cuvios să mă îndrume spre gânduri pașnice bătătorite cu flori ale Domnului, iar faptul că m-a abordat cu lozinca Dumnezeu te iartă! numai dacă blogul tău  rămâne curat precum apa sfințită, m-a înduioșat până la lacrimi.  Ca într-un final, să ma blagoslovească cu deja cunoscuta urare, felicitare, chiar nu știu cum s-o denumesc! Slavă Domnului! C-așa e-n credință!