dan-cristian-mihailescu-fotografie-marea-neagra-pescarusi-deasupra-apei

Îmbrățișez marea alături de tine, te sărut în ciuda ei și mă tem, abandonez clipe fericite privind valurile trimise să ne cuprindă și tac, accept durerea jucându-mă cu tine în brațe, te învârt în ceruri de spume albe, îmi pasă, mă supăr pe albastrul cerului ce stă deoparte doar privindu-ne iubirea, te alint, aleg să rămân privind norii ce vin opriți totuși de zare, apun și răsar alături de soare cu consimțământul lui într-un final de crepuscul târziu.

Cobor și urc trepte de dragoste oferite de sentimentele tale ghidată, sfătuiesc nisipul să se lase răsfirat de tine cu degetele de la picioare, uit și sufăr cu gândul la întâmplări de mult petrecute, doresc totul a mea sa fii mereu, te am, vreau. Fotografiez momentul într-un cadru știut doar de noi, el pus la secretul vieții până când, până când te-oi trece pragul dintre speranță și certitudine. Îmi zâmbești. Da!

Văd dincolo de culori oferite cu ochii mijiți de mirajul întretăierii dintre nisip și mare, pierd timpul strecurându-mi-se prin prezent, experimentez clepsidre pline fără curgere, câștig, nu dezamăgesc clipele ce trec dorindu-mi să te strâng mereu în brate, surprind. Sunt doar un om și cred, cred în minuni nu doar întâmplătoare, cred în viață, am răbdare, nu-mi izolez dorința de a te avea pentru mereu, șterg vechile și adaug noul, învăț din uitare și uit trecutul. Sunt aici lângă tine și acolo oferindu-ți secolele mele ce le am de colo de sus, respir trăiri, exist.

Purtăm urme adânci de răni şi de victorii, de lupte date pierdute sau câștigate, cu eșecuri sperăm noi uitate. Suntem trăiri în viețile altora, iar alții ne lasă marcați pentru tot restul vieții. Întipărite în suflet ce nu se vor șterge niciodată. Îmbrățișez marea, dar te iubesc pe tine!