img

Azi noapte s-a deschis cerul meu căzând peste mine în pat ditamai Sânziana cu pieptul bombat, mai să-mi iasă buzele din orbite tot întinzându-mă să îl pup. Ce țâțe avea, mamăă! Erau parcă de la Dumnezeu oferite cu inima lui mare deschisă, așa de perfecte îi erau două mere jucăușe, puțin soi cam mare pentru gusturile mele, dar așa perfecte în rotunjime și delicate pe pielea ei tânără, încât am ridicat capul în sus a mulțumire pentru darul oferit.

Acum, să nu creadă cineva ca Sânziana asta era blândă de la mama natură lăsată, noooo, nici gând! Ea când se văzu căzută în pat lângă un mascul feroce cu o uriașă barbă albită de timp, cu pielea puțin scofâlcită de ani, cu firele de pe cap ultima spălare într-o chelie deasă, începu să țipe ca disperata mai să trezească toată lumea din bloc. Că n-a avut noroc în viața de sus din ceruri, că soarta i-a hărăzit anul ăsta pe urâtul urâților și pe bătrânul bătrânilor, că ar fugi în lumea largă în pustietăți așa dezbrăcată cum era, numai și numai să nu fie chinuită până-n zori de unul ca mine.

Hei, domnișoară!, i-am șuierat pe la urechi oprind-o să-și smulgă părul floarea soarelui din cap, sss, nu vreau să creadă vecinii că ai ajuns la mine în pat dintr-o greșeală, acum când deja am și eu un statut în comunitatea locală!, am domolit-o încet, încet. Și i-am spus vrăjeli de seară, cum că multe Sânziene la viața lor au fost moarte în limbă după mine, că mi s-au oferit la tinerețe pe tavă, da poftim, iubește-ne cum numai știi s-o faci, că satisface-ne, taurule, cum numai tu cunoști să fornăi masculin în a ne face să dam ochii peste cap! Ehei, ce timpuri! 

Stătea cu al ei cap pe umărul meu, doar privindu-mă înduioșător ascultând dedicațiile mele făcute cu deosebita considerație tip geeen. Te voi aștepta mereu nemurirea mea mi te-am dorit să vii, inima mea plăpândă nu te va uita niciodată după ce ne vom iubi, ești mireasa vieții mele, cum ai coborât tu pe praf de stele, plus alte câteva expresii de vrăjitorie știute din experiența vieții. Doar coada ochiului meu o privea șiret, așteptându-i reacția după atacul devastator pe care îl efectuasem strategic cu acel final de cădere pe spate a tuturor Sânzienelor.

Ia-mă!, mi-a șoptit la ureche, pătrunde-mă!, mi-a vorbit înduioșător trăgându-mă în ea, f…-mă, nebunule!, a țipat în gura mare speriind pereții, ahhhhhh!, a zăpăcit-o pe vecina de la unu, care era, probabil, cu urechea lipită de pardoseală într-o amintire a tinereții ei. S-a săltat la cer tiptil, tiptil, aruncându-mi bezele peste umerii ei goi, în timp ce eu mă întindeam cât patul, trezit sănătos după o noapte cu vise frumoase. Doar o tăvălisem bine de tot pe Sânziana Buruiană.