tineretea-10-638

Am stat zilele astea de vorbă cu tinerețea la o berică, două, una alta ce-mi spunea în aducere aminte făcându-mă să încropesc lacrimi în colțul ochilor, una alta ce-mi descria frumusețea tinerilor din ziua de azi, modul lor de distracție cu profil pe băutură, gagicăreală, altfel de cum le vedeam eu, pe feisbuceală și socializare maximă pe care le-am descoperit și eu ramolit deja fiind. Priveam tinerețea, îndrăgostit de ea, în ochii ei plini de viață! Știți cum se vedea așa jucăușă în ochi?

Limpede, vă spun sincer, fără gunoaie colectate de trecerea anilor, fără balast greoi, fără remușcări, griji, stres și alte rahaturi pe care ți le dă bătrânețea cea parșivă. Eu mă uitam uimit la ea neînțelegând întotdeauna ce spune, deoarece, eram încă ancorat în anii mei tineri cu ale mele concepții învechite, eram acolo în vremuri trecute nepercepând realitatea zilelor actuale, neînțelegând mereu prezentul. Așa suntem noi, ăștia bătrânii, uităm, nu ne dăm seama, ori suntem de-a dreptul proști grămadă omițând că trăim alte timpuri. Noi avem întotdeauna soluțiile la noi, cu sfaturi, cu argumente pe care le susținem crezând că noi deținem adevărul absolut. Maturitate? Experiență? Vax albina!

Mai luam una?, i-am zis timid, dorind parcă să mai stea cu mine, mai mult, mai mult, pentru a-mi mai povesti în continuare, ore nesfârșite fără să mă satur, viața tinerilor din ziua de azi, minunea vieții pe care ne-o dau nouă ce trăim prin ei, prin eșecurile lor, prin realizările lor, prin atitudinea lor, prin continuitatea fericită ce o imprimă vieții noastre. I-am mulțumit tinereții că a stat cu mine pe terasa unde soarele îi lumina chipul, i-am mulțumit că în viața mea există tinerețe. Tinerețea băiatului meu!