karma-yoga-good-for-you-ftr

Un articol scris perfect de Oanao tipă care știe cu adevărat ce este buna dispoziție 🙂 Vizitați-o!

Sunt pe minimă rezistență, îmi pâlpâie beculețul de avarie și mai am energie cât să mă târăsc spre pat. Nu reușesc. Cad secerată în fotoliu și privesc în zare. În momentul ăsta, n-am niciun fel de așteptări de la propria persoană. Și, ca orice om fără așteptări, ce pot să fac? Deschid televizorul. Mă opresc undeva la nimereală. Niște domni fac calcule complicate și vorbesc despre soartă, motivații și despre drumul în viață. Cică trebuie să-mi știu numărul destinului, de parcă destinul ăsta ar ține cont de socotelile pe care mi le fac eu. “La naiba cu numerologia!”, îmi zic, însă înainte de a schimba canalul aud ceva pe limba mea, dar și pe placul meu: “Gemenii vor avea o săptămână excelentă!”. Brusc, încep să-mi pâlpâie beculețele și simt cum primesc o infuzie de energie și curaj. Hmmmm, deci de mâine o să rup pisica-n două!

A venit şi mâine… Plec de acasă zâmbind, pusă pe fapte mari. Pipera nu mi se mai pare atât de departe. Încerc şi un refren dintr-un hit al verii. Nu-l recunosc nici eu, dar ce contează? Voi avea o zi şi o săptămână excelente, așa mi s-a zis mie la horoscop.

Ajung la metrou la Unirii și cobor cu scara rulantă. Zece secunde mai târziu, sunt pe cealaltă scară. Urc. Mi-am uitat portofelul… O iau la fugă spre casă, dar nu-mi pierd optimismul. Conchid că așa a fost să fie, că există un motiv pentru care astrele m-au oprit să cobor la metrou. Poate am scăpat de un atentat sau, spre binele meu, n-am prins vreo promoție la McDonald’s. Ajung acasă şi îmi recuperez portofelul. Cobor în viteză. La scară, constat că mi-am uitat mobilul. Urc din nou. La plecare, mă precipit spre lift, dar ușile automate se închid brusc şi-mi prind piciorul. Ies șchiopătând și fac alt sfert de oră până la metrou. Cu ceva tot m-am ales – cu două ziare Ring. Îmi fac vânt cu ele, fiindcă sunt leoarcă de transpirație. Respir greu, dar nu-mi dă nimeni locul. Mă bucur, înseamnă că n-am îmbătrânit îndeajuns şi nici destul de gravidă nu par. Cineva deschide un geam. În sfârșit! 6 stații în picioare, simt cum îmi îngheață transpirația pe mine, dar nu-mi displace. Cobor cu ochii bulbucați și cu fața semiparalizată. E bine, o să am o săptămână bună, simt eu!

Şi cum orice zi de muncă la români începe cu o binevenită pauză de cafea, mă precipit spre dozatoare, nu înainte de a mă scobi un sfert de oră după o hârtie de un leu. Îmi iau un cappuccino fără zahăr. Îmi iau un cappuccino fără zahăr. Îmi iau un cappuccino fără zahăăăăăr! Poate merge mai greu, că râșnește cafeaua pe loc… După trei minute, văd un A4 pe care scrie DEFECT. E clar, nu mi-a fost scris să beau de la aparatul asta. Precis am scăpat de vreun stafilococ ceva… Cerșesc bani pentru altă cafea și reușesc în sfârșit să-mi iau o licoare maro. Are gust de… dar nu mai contează. Mă așez pe băncuță și-mi aștept colega. Ia uite, am trei stropi pe telefon! Picură… În secunda imediat următoare, un nor mare şi negru începe să mă mitralieze cu ură. Aoleu, plouă! Cu spume. Mă ridic şi o iau la fugă. Vărs jumate din cafea. Totuși, ajung la adăpost cu paharul plin. Şi rece. E bine! Iese şi colega mea. Stăm înghesuite la o măsuță meschină, în ceva ce seamănă cu o stație de autobuz, în speranța că se va opri ploaia. 45 de minute mai târziu, suntem tot acolo… Murate. Când realizăm că nu mai e loc unde să nu ne fi atins ploaia, ne precipităm spre ușă şi intrăm în firmă. Am două kile în plus. De la genunchi în jos. Mai prestez patru ore cu jeanșii uzi-leoarcă pe mine, după care plec acasă.

În metrou, prind loc pe scaun. E bine! La următoarea staţie, se urcă un nene care mănâncă o merdenea. Zeci de firimituri unsuroase sar pe mine. Apoi, se şterge pe pantaloni. Mor încet, în chinuri. Mă uit în stânga disperată. Mai e un scaun liber. Dau să mă mut discret, dar e prea târziu. Lângă mine se aşază o mămăiţă cu un copil în braţe. Ăla se zvârcoleşte ca o râmă în cârlig. Îşi şterge sandalele de blugii mei uzi. Începe să miroasă ca în parc după ploaie. A rahat.

Cobor la Unirii. În sfârşit! A ieşit soarele. E bine! Totuşi, merg greu. Acum şchiopătez cu ambele picioare. Mă opresc, ridic piciorul şi mă dumiresc. Am o ciungă pe talpă. N-am ce să fac, deşi efortul de a păşi aproape îmi scoate încălţarea din picior. Cu toate astea, nu mă opresc din drum decât un minut, cât să-mi admir băşica din călcâi, deja sângerândă. Ajung în sfârşit la Mega să iau pâine, ţigări şi ce s-o mai găsi. Mă ajută Dumnezeu de mi se prinde de talpă un ambalaj de napolitană şi nu mă mai lipesc de sol. Acum alunec, dar… e bine! Mă mişc repede şi ajung în timp-record la casă. Doamneee, simt că se deschid cerurile şi parcă aud şi un Aleluia! Trei case libere la o oră de vârf! Mă precipit spre una dintre ele, şi atunci constat că sunt libere şi de casieri. Nimeni… Apare unul în sfârşit, dar nu la casa la care stau eu. Nu ştiu de unde se ivesc toţi ceilalţi, cert e că mă trezesc a şaptea la coadă. Cineva face scandal şi mai apare un casier. Mă mut la cealaltă casă. Acum sunt a cincea. E bine!

După alt sfert de oră, ies cu patru sacoşe care mă dărâmă. Nu-mi mai simt nici mâinile, nici picioarele. Din fericire, încă mai aud şi mă feresc la timp de un BMW care mă claxonează în draci şi apoi mă depăşeşte în trombă. Preţ de o clipă, mă gândesc ce grozav ar fi fost dacă mă claxona să mă ducă şi pe mine până acasă. Mă văd într-un geam şi realizez că, la cum arăt în momentul ăla, ar fi o mare minune dacă m-ar conduce un pensionar cu… căruciorul de butelie.

Mă încurajez singură, mai am 300 de metri până acasă. Îi număr în gând. Atunci, mă aud strigată… E ea, vecina de care mă feresc permanent. “Oana, tu ești? Te-am văzut din spate şi… cât pe ce să nu te recunosc. Parcă te-ai mai…”. În momentul ăla, mă întorc brusc. Am o privire criminală. Aproape urlu la ea: “Parcă m-am mai ce?”. Realizează că s-ar putea să nu iasă întreagă din chestia asta şi-mi răspunde pe un ton moale: “Parcă ai mai slăbit puţin!”. Nu ştiu dacă şi-a citit horoscopul pe ziua aia, dar avusese o mare cumpănă…

Îi tai repede macaroana şi, cu ultimele puteri, mă îndrept spre bloc. Ia uite, trei picături… Într-o secundă, cerul îşi varsă nervii pe mine. Cu găleata. E bine! Doar o clipă îmi fulgeră prin gând că nenea ăla numerologu’, când a pomenit de o săptămână excelentă pentru Gemeni, s-o fi referit la… frații gemeni.