20160714_072348

Dimineața pe răcoare, răsărit de soare, lumea grăbita către munci, autobuzele ce trec pline ochi care încotro, băieți sorbind din cafeaua de la dozator gargarisind la o țigară, vara, eu, florile. Mă uitam în jurul meu având tot timpul din lume către serviciu, priveam natura splendidă ce-și făcea de cap prin anotimpul călduros, trăgeam pe nări aerul zilei ce dădea să înceapă, când brusc, mi s-a oferit ochilor, nu splendoarea din iarbă cum v-ați putea imagina, ci ditamai frumusețea de flori crescute în mijlocul trotuarului.

Gingașii stropi subtili de curcubee ce-s îmbrățișați de sori, răscolitoare a sentimentelor sufletelor nostre prin culorile și parfumul lor, prin mireasma continuă oferita lumii, erau acolo în fața mea perpetuând-mi fericirea de a fi om printre oameni. Printre semenii mei. Ce poate fi mai frumos pe lumea asta? Doar să privești cu nesaț priveliștea oferită de natură, când încă soarele se întinde cuprinzând pământul. Stăteam cu ochii ficși, invadat iremediabil de sentimentul acela de scârbă încântare pe care numai peisajul orașului mi-l putea da, când deodată, lângă mine, își făcu apariția o tanti cam la vârsta a doua ca mine de tinerică, ha, ha, care îmi spuse foarte încântată că alea sunt cele mai deosebite gladiole pe care le-a prețuit la viața ei.

Cică, le urmărește de ceva timp, stând la blocurile din zonă, cum cresc mormane seară de seară prin dragostea oferită de tinerii mari iubitori de plante și ale lor semințe, cum sunt udate numai cu pet-uri de plastic frumos colorate, dar și cu deosebită dragoste nețărmurită de vorbă multă insoțită cu urlete de dornici ai naturii. Cum că, aceste flori, a continuat ea fericită în a mă informa, cresc fără îngrijirea celor de la Poliția Locală, administratorii de drept ai parcului, că gladiolele ar trebui udate constant cu amenzi grase stând pe capul pământului până se plictisește și acesta de ele. Că nu sunt sensibile la seceta indiferenței și nepăsării autorităților locale, dar și că pot fertiliza la nevoie în orice zonă a orașului pentru a spori înflorirea delicată a câmpurilor uscate de asfalt încins.

Am plecat de lângă prietena mea făcută ad-hoc într-o zi de dimineață pe răcoare, într-un răsărit de soare, nu înainte de a-mi șopti doar pentru mine să nu ne audă altcineva, că și Primăria ar trebui să investească în niște ghivece mari încăpătoare numai și numai pentru gladiole deosebite ultimul răcnet de floare. Prin urmare, grăbit din cale afară cu părerea de rău la timpul ce mă alerga din urmă, m-am urcat în autobuzul care mi-a răpit instant frumusețea priveliștii de vară. Gladiolele, minunate sunt!