dormitul-in-hamac

Dați-vă la o parte, vă rog! Pentru că, astăzi îmi doresc minimul dintre zile, doar să privesc cerul relaxat cu mâinile sub cap fără să gândesc la nimic concret, atât cât sa fiu absolut absorbit de indiferența clipelor liniștite petrecute în natură. Mi l-am legat. Atârn învârtit de vântul cald ce-mi învolburează pielea făcându-mi-o plăcută. Cu ochii fixați undeva pe un punct care a devenit proprietatea privirii mele pierdută în infinit, stau oprind timpul în loc îmbrățișat de hamac.

Mă bălăngănesc încet, încet, să nu cumva să-mi mișc gândurile în revolta zilnică care le cuprinde de obicei. Sss, le zic tuturor din jur care se uită surprinși la mine, lăsați-mă să fac umbră pământului măcar azi! Două vrăbiuțe șușotesc ceva doi metri mai încolo de mine, încercând probabil să se lămurească ce este cu omul stând nemișcat între doi copaci crăcănați de ultima furtună ce trecuse cumva furioasă pe acolo. Una dintre ele arată cu aripioara ei mică spre cap, semn că discută de nebunia mea pierdută în acalmia ce înconjoară totul.

Omul ăsta nu face un grătar lăsat pe haleală, nu ascultă o muzică oferită tare din boxele mașinii sale plină de bași, nu face nimic care să arate că trăiește ca de obicei?, parcă s-ar întreba tot privindu-mă insistent. Nu le bag în seama. E treaba lor ce gândesc. Azi am vrut doar să vegetez lăsându-mă pradă mediului înconjurător care mi-a devenit brusc prieten. Soarele mă ocolește gândind că merit mai mult ca de obicei. Văzându-mă indiferent, doar îmi aruncă din când în când câte o rază a atenționare să-l ascult. Scurt, prietene!, îi zic chiorâș.

Și-l aud având ochii întrezăriți în pierdute imagini neregăsite pe care nu le doream să fie acolo cu mine. Simți cum te ia fiorul atunci când tragi aer în piept de ți se umflă a plăcere dându-ți certitudinea că trăiești mai altfel decât zi de zi în fiecare zi? E natura, omule, prezentă în tine! Iar eu zâmbeam balansându-mă în hamac indiferent la tot. Doar pasionat de liniște.