61368103

Sfinți pe rețelele de socializare în nemurirea paginilor Doamne ajută ca și El poate să adune mii de aprecieri, Sfinți prezenți în miile de mânăstiri cât mai barosan împodobite, biserici pline de căutători de iertare, schituri grăbite să pasioneze în nemurire sătui ai vieții moderne. Sfinți pe cărări de munte unde în loc de indicatoare îți apare Unul vopsit proaspăt de o mâna nepricepută, chipurile să-ți lumineze calea și să-ți arate drumul către vârful mult căutat și preumblat, călătorule! Sau lângă o fântână lăsat chipul lui acolo pentru tine, pentru a putea găsi ușor cărarea spre alt izvor atunci când ești obosit de atâta drum, vizitatorule!

Spunea o amică precum că, Ei sunt numai după moarte. Așa o fi, nu zic nu! După părerea mea, Sfinți ar trebui să fie copiii care au murit în accidente sau de boli necruțătoare, soldații care și-au lăsat sufletul în războaie care nu au fost ale lor, sau mamele care au murit la naștere aducând totuși pe lume suflete. Sfinți adevărați ar fi oameni care și-au dedicat cu adevărat viața semenilor, și nu un preot care a slujit biserica și pe el însuși zeci de ani, ca apoi, urmașii lui în aureolate să-l picteze pe perete în semn de respect pentru, chipurile, ce a lăsat în urmă, colo niște învățături greșit înțelese.Ce?

Sfânt poate l-am numi după moarte pe preotul ăla care are grijă de sute de copii orfani, pe celălalt care a construit un cămin de bătrâni, două, nouăzeci și nouă, pe moșul ăla care a trăit în umilință pe vârf de munte o viață întreagă sau pe cel arhimandrit, protopopit, hirotonisit, care își va dona toată averea unei familii nevoiașe. Sfinții nu există decât dacă îi creăm noi, păcătoșii, nedușii la biserică la figurat spusă, noi, rămașii în urmă cu informația lăsată pe undeva printr-un colț de nepăsare, noi, credulii în ceruri mai mult ca pe pământ. Vrem scăpare a iertare? Ne vrem rugăciunile noastre aiurea pe un oarecare perete gândind că acolo ne este mântuirea? Atunci, ne merităm soarta.