descărcare

Știu, nu aruncați cu pietre și alte chestii dure găsite la îndemână! Cunosc, v-ați cumpărat tigăi noi, nebunelor care sunteți de nebune, ca să mă plesniți instantaneu dacă zic ceva de rău! Am la cunoștință, nu mă ocărâți toate grămadă, mai stați și la rând, grăbitelor! Da, știu, cunosc, am la cunoștință că femeia este sensibilă, duioasă, plângăcioasă, ea fiind o fire care resimte puternic orice impresie fizică sau morală declarată de o Irină catifelată în aripi de fluturi tandri care doar zboară printre sentimente pierdute.

Sau furate cândva de un nenorocit care a provocat, așa dintr-o dată, talentul plin de afectivitateă prins în batista încă inscripționată cu inițialele lui, care să lase femeile pe spate contemplând cerul albastru a visare. Nobile cuvinte ce mi-au răsărit timpuriu la amiază din prea deosebitul meu intelect. Pansamente de suflete curat încrezătoare în realitatea poveștilor de dragoste cu Făt Frumos din lacrimă. Eternă-i marea, infinită-i visarea.

Doamne! Cât de ușor mișcat am fost la prima mea citire a două fragmente din cartea aia nobilă sublimă, dulce savarină, mai că-mi vine și acum să plâng pe tastele astea emotive ale laptopului meu simțitor, cum am reluat la nesfârșit rândurile pline de frumos înduioșându-mi inima în zeci și zeci de săgeți de suferință, cum mi-am promis chiar atunci să înduioșez la rându-mi genuri care-și pun la interval sensibilitatea debordată plină de puritate!

Impresionant câte femei căzute colo în limbă pe rânduri de carte, fluturi, aripi de fluturi, larve, aripi de larve, și care, mai să se accidenteze uitând că trăiesc pe pământ și nu pe lună! Senzațional câte foste îndrăgostite, acum doar căutătoare ale mirajului iubirii pierdut ce se regăsesc în niște scrieri artificial hrănitoare ale sufletului! Este doar acea senzație falsă de sațietate a celui care cuprinde totalitatea proceselor afective, intelectuale și voliționale ale femeii (m-am dat dracu cum le zic!). O păcăleală universală a celui care, de drept și de fapt, ar trebui ocrotit de viața reală și nu regăsit fantastic în rândurile unei tipe visătoare trăgând după ea rânduri de somnambule dornice ale gândurilor sublim emotive.

Voi ce vedeți când ma priviți (citiți)?, întreb eu vizibil afectat de nuanța cerului atunci când este îndrăgostit. Să nu ziceți că vedeți fluturi, că fac ce-a făcut tata. Ce-a făcut tata? A dat la fluturi (boboci), nimic mai mult!