sVFbstJB

Când am citit știrea respectivă despre CEO-ul unei firme din America, tipul acela tânăr care și-a redus câștigul anual pentru a le dubla salariul angajaților săi, mi-am adus aminte de localnicii noștri care nu se mai satură de furat. Gândind strâmb, așa cum le stă bine unor buni români, că or să ia pe lumea cealaltă totul, de la palatul cu cincizeci de camere, până la conturile colosale strânse cu atâta stăruință. De neimaginat ce s-a petrecut acolo în incinta firmei americane care procesează plățile cu cardul, de neînțeles ideea acelui tânăr manager care, pur și simplu, a renunțat la niște bani doar pentru că nu avea ce face cu ei.

Nu avea ce face cu ei? Păi, de ce nu mi i-a dat mie, nehalitul ce sunt!?, mai că m-aș enerva eu acum gândind la lăcomia ce m-a cuprins. Ce? Credeați că eu sunt mai altfel? Apoi, angajații aceia care au vrut să-i fie recunoscători lui, doar făcându-i cadou ditamai mașina electrică, ce-or fi avut în cap? Cum este posibili să dai 70 de miare pentru o mașină, și mai ales, cum s-o oferi gratis șefului?  Aici nu înțeleg eu.

Cum aici este o incompatibilitate, ANI ar trebui să intervină pentru a verifica justețea creșterii salariilor și tragerea la răspundere a CEO-ul darnic în a-și justifica mărinimia. Așa ceva nu apare menționat în procedurile universale. Nu s-a mai întâmplat niciodată. Dacă lua țeapă cu acea creștere a salariilor angajaților, iar el nu primea nimic în schimb? Păi, era corect? Gândind la acest subiect pe care eu ca român nu-l înțeleg mai deloc, logica mea limitându-se la avantajul pe care ar trebui să-l am după o faptă bună făcută, și nu la apropierea dintre oameni, m-am gândit să filozofez puțin printre balivernele obișnuite.

Când destinul a fost generos cu noi, poate ar trebui să simțim nevoia acută de a mulțumi și de a da înapoi cu aceeași generozitate care ne-a însoțit viața până acum. Poate ar fi necesar ca faptele bune să aibă ca finalitate prezența noastră în a dărui fără a cere nimic în schimb. Altruismul ne este acolo, ascuns pe undeva. Doar trebuie să avem răbdare cu noi înșine în a ne demonstra că putem evolua dincolo de lipsa de bunătate care ne macină zi de zi. Cât putem duce din bogăția pe care o vrem cu atâta înverșunare? N-am răspunsul, dar știu că putem face fapte dezinteresate doar câștigându-ne dragostea celor din jur. David Price este un tip care a conștientizat că viața i-a oferit îndeajuns. Poate inspira, și cine știe, poate faptele lui se vor regăsi încet și printre noi, cei care nu putem gândi încă dincolo de propriul interes. Cine știe!

http://epochtimes-romania.com/news/dubleaza-salariul-angajatilor-iar-un-an-mai-tarziu-acestia-ii-fac-cadou-masina-visurilor-sale-video–250029