descărcare (1)

Mâine voi avea zi de epilare a gândurilor gri. Ce noroc pe viața mea că n-am zile negre nici măcar în custodie lăsate de alții, ce bulan pe mine având-o majoritatea colorată în nuanțe deschise de vară, ce fericire că le duc mereu la pictorul ăla care are optimismul zugrăvit mereu în acuarelele lui fermecate! Cu toate astea, mâine am programare la manichiura bătăturilor din palme și la pedichiura unghiilor închise. Mai trebuie întreținute și ele din când în când, nu? Nu poți, frate, numai cu fericire, fericire, trai pe vătrai și distracție cât cuprinde. Apoi, bătăturile oferite de viață sunt acolo ca la orice om, mai proeminente sau mai șterse după cum și le-a utilizat fiecare pe parcurs.

O să-mi stilizez coafura la nea Gabi. Omul mă tunde de 30 de ani și, cu toate că nu mai vede bine, mă duc la el fiindcă îmi știe structura osoasă a capului. El cunoaște din start cam pe unde să-mi ia din foarfecă micile necazuri, cum să-mi fileze bretonul strâmb de obstacolele vieții, cum să taie pe după urechi mâhnirile crescute de-a lungul ultimelor luni, cum să ia cu briciul ultimile tuleie de supărări. După aceea, asa curat sufletește cu un parfum nou la purtător, o să mă duc la tanti Maricica să-mi pună părul de pe piept pe bigudiuri metalice și să mi-l facă permanent cu substanțe energizante asa cum știe numai dânsa. Creț, crețolin.

Într-un final, am să intru la fosta uzină mecanică pentru a vizita baia cu bronz acrilico epoxidic, baie în care sunt de obicei introduși roboții misterioși ai ultimelor decenii. Cum? Nu-i știți? Sunt ăia care muncesc, acasă, muncesc, cu treburi, aleargă după bani, aleargă mai mult decât trebuie. Mă întreb uneori, cum de rezistă ritmului  fără o revizie generală? Dacă voi credeați că o să plătesc pentru a mă înzestra cu armură de inox polivalent dură la vicisitudinile vieții, vă înșelați amarnic! Doar din curiozitate o să trec pe acolo în drumul meu către plajă, nisip, soare. Cică, astea completează cel mai bine o zi de epilare a gândurilor gri. Cine mă însoțește?