P1050803

La un interval de puțini ani, la îndemnul mai mult al soției, ne dorim să mergem undeva la munte și să urcăm, să urcăm acolo unde altitudinea oferă aripi și cerul cheamă la el, acolo unde ne putem hrăni sufletul cu ăl mai de preț optimism și unde libertatea de a trage aer în piepturi este fără de margini. Nu sunt adeptul pustiului în vacanță, dorindu-mi ca lumea să colcăie a fericire în jurul meu, nu sunt nici pe departe ce s-ar putea denumi un aventurier pursânge al cărărilor neumblate, dar odată pornit, țineți-mă în frâu că-mi dau drumul la picioare către vârfuri. Nimic nu mă mai oprește, nici chiar ursul cu al lui avertisment cum c-ar fi prin apropiere fericit să sperie un orășean.

Nu fusesem niciodată în Retezat, dar auzisem de el cum c-ar fi acel loc unde totul este la superlativ, de la peisajele muntoase pline de ariditate pe vârfuri aproape inaccesibile unora ca mine, până la cărările cu profesionalism indicate pentru amatori de drumeții montane, de la pârâurile rătăcite prin vâltori concepute în mii de ani de natură, până la trunchiurile rupte de furtuni încremenite de forța verdelui ce le-a cuprins în eternitate. În schimb, după mai multe informații luate de pe internet, și după ce am răsfoit impresii după impresii, am căzut de acord că singurul loc de unde am putea pleca către cărări de munte ar fi Râu de Mori, o comună așezată strategic la poalele Parcului Național Retezat.

Cel puțin, așa credeam atunci! Mare mi-a fost dezamăgirea când, după lungi căutări negăsind locul de cazare mult dorit conform dorințelor mele, am făcut rezervare cu chiu cu vai în comuna Sălașul de Sus pentru cinci nopți de cazare. Cinci nopți?, mi-am luat la rost soția, tot întrebându-mă ce mama naibii vom face atâta timp în plictisitoarea aia de comuna? Ca o paranteză, când scriu acum îmi vine să râd de inocența care mă cuprinde uneori având încredere totală, ca un văl negru pe ochi, în tot ce povestesc alții pe atât de necuprinsul internet. De ce zic asta?

Fiindcă Sălașul de Sus și Pensiunea Casa Cânda la care am fost găzduiți cinci nopți și aș mai fi stat înzecit încă pe atâta, ne-a oferit totul fără niciun doar și poate la impresia artistică. Și nu numai. Stați pe aproape c-am să povestesc totul. La Sălașul de Sus se ajunge de la Petroșani cam 41 km/36 minute pana la Ohaba de sub Piatră unde se face stânga către Sălașul de Sus. Dacă veniți dinspre Hațeg, și mai simplu, doar 9 km/12 minute până la Ohaba de sub Piatră unde se face dreapta către comună. De la intersecție până la Sălașul de Sus 5 km/7 minute.

Prima impresie pe care ți-o lasă așezarea de la poalele Retezatului nu este aia care să te dea pe spate, ea nefiind stațiunea de munte pe care ați văzut-o în pliantele de turism care înfățișează locuri a la basmul din copilărie, și nici balneoclimaterica care te face bine ad-hoc la spatele impregnat de junghiuri și convulsii. Sălașul de Sus este o comună cochetă de munte, cu multe vaci care fac bine căilor respiratorii desfundându-le instant, cu oameni simpli care te salută din orice poziție făcându-te să te simți de-al casei, ba chiar cu puterea de a imprima unuia ca mine încrederea într-un concediu perfect. Ce vreți? Eu voisem Batman, Batman, la Râu de Mori.

Aveam să mă conving în zilele următoare că Sălașul de Sus era locul perfect unde ne-am fi putut caza. Asta fiindcă, Parcul Național Retezat nu are doar o singură cale de acces pe la Râu de Mori-Gura Apei, și aia atât de promovată intens de turiști, ci încă una „descoperită de noi” la sugestia proprietarului pensiunii Casa Cânda, prin Cârnic spre Cascada Lolaia mai departe în munți. La pensiunea Casa Cânda , presupun de prin citite c-ar fi numele (Cânda/Kendeffi) unuia dintre cei mai importanți cneji români care au contribuit la apărarea Occidentului împotriva invaziilor turcești, ne-am simțit minunat, lăsând la o parte cuvintele mărețe gen sublim, fantastic, excepțional.

Camera foarte curată cu tot ce-i trebuie unui turist obosit după ce și-a omorât picioarele pe munte, cu toate cele trebuincioase la duș pentru dat jegul de peste zi la canal, cu televizor pe care l-am ținut doar pe post de adormit oamenii mari, cu o curte, maaaamă!, cu o curte verde prin care îmi era mai mare plăcerea să merg în picioarele goale cu roua dimineții companion. De mâncare n-aș zice nimic, nimic. M-aș face de rușine la cât am băgat la ghiozdan. Și asta doar la o singură masă, cea de seară. După ce veneam din preumblările noastre, ne așezam să înfulecam bunătățile pregătite cu multă pasiune de proprietara pensiunii. O gospodină desăvârșită!

O bunătate de mâncare tradițională, mai altfel decât am fost învățat, mâncare pe care eu o caut de fiecare dată când plec pe alte meleaguri. Fără fițe, fără figuri, doar ce mi s-a dat, de-ale casei sa fie! Apoi, după prima masă de seară am înțeles de ce au fost asfaltate de curând toate străzile și trotuarele din comună. Ca să-mi fac eu siesta plimbându-mă, rotunjor mai să mă dau de-a berbeleacul, prin comună. Pentru cinci nopți cazare și o masă inclusă, aici cuprinzând ciorbă/supă, felul doi și desert, deosebita suma de 900 lei să ne traiască concediul și să ne mai dea. O fi fost mult, o fi fost puțin, noi am fost mulțumiți de Casa Cânda și ai ei proprietari. Vizitați-o! N-o să regretați!