20160825_183928

Parcul Dumbrava din orașul nostru este unicul de prin Europa în care copiii care se joacă pe alei sunt în strânsă comuniune cu mașinile care se zbenguie liniștite printre ei. Nu pe toate stradelele din parc, cum neserios m-ați crede că scriu, ci doar pe una mai aglomerată în care se găsesc de-a valma, naiba, tocmai acolo și-au găsit?, centrul de închiriat mașinuțe cu pedale și cele două chioșcuri cu sucuri naturale. Păi, stau chiar acum în poziția lotusului și mă întreb, tocmai în acea porțiune pe care circulă boemele mașini cu intrare/ieșire în/din cartierul de căsuțe, s-au găsit și ele să bucure copiii?

N-ar fi fost normal ca-n acea zonă să se fi făcut o mica porțiune cu nisip special amenajată pentru jucăușele mașini? Orășelul mașinilor, l-aș fi denumit. Și gipanurile patru ori patru în ve douăzeci au dreptul la un sărit cu coarda, și un bmw demodat are dreptul la un șotron, și o dubiță albă poate să se dea fără probleme pe skateboard, ce, numai prichindeii care se vor stăpâni pe ditamai parcul au dreptul acolo? Aici ar mai trebui lucrat de administrația orașului. La reducerea semnificativă a monopolului pe care l-au pus pe parc cei mici împreună cu părinții lor.

Apoi, mi-a plăcut tare mult un șofer care s-a dat jos frumos liniștit de la volan, și care i-a întins o bomboană unei tinere domnișoare care nu voia nici în ruptul capului să-și dea mica ei trotinetă din fața bolidului ce stătea nervos pe alee. Bufnea, trăznea, scotea mult fum pe țeava de eșapament, astea toate în dorința lui de a-și demonstra caii putere pe străzile orașului libere de pici supărăcioși. Câtă sensibilitate am avut atunci în ochi văzându-l pe individ revărsându-și iubirea pentru copii, câtă „apreciere” am îndrugat pe buze când i-am observat zâmbetul exprimat putin forțat, numai puțin, să fim înțeleși, adresat mămicii care se uita cu un gram de ură către el.

Omul n-avea nicio vină, claaar! El voia să treacă și atât. Noroc cu tipul de la securitatea parcului care se plimba agale cu o țigară aprinsă între buze, care, văzând situația grea în care se afla circulația de pe aleea respectivă, veni alergând pentru descongestionare. Hai, toată lumea în lateral!, țipă acesta, și tare păcat că n-avea fluier așa cum îi stă bine unui dirijor de trafic infernal, vă rooog, să lăsăm să treacă mașina!, reverberă acesta către atât de mulții copii gălăgioși care așteptau cuminți pe margine.

D-aia zic, nu știu, ar trebui o soluție din partea celor care se ocupă de parcurile verzi ale Călărașiului. Nu cunosc prea bine sistemul. Totuși, ar putea să pună și ei pe acolo prin parcul Dumbrava niște semne de circulație ceva, să asfalteze o bandă de urgență sau să instaleze un agent de circulație cu normă întreagă. Cred că astea ar fi soluțiile. Un orășel al mașinilor și o reorganizare a circulației prin parc. Altfel, mare risc de accidente!