20160810_131006

Cum mai toate saiturile specifică cam ca unică intrare în Parcul Național Retezat drumul ce duce la Gura Apei, m-am gândit că, n-ar fi rău în a povesti și de un alt traseu efectuat de noi la alegere din  nenumăratele obiective pe care le poate oferi Retezatul. Mușchi să aveți și dorință de înălțimi. Ne spusese proprietarul pensiunii Casa Cânda, unde eram cazați în Sălașul de Sus, de acest interesant itinerariu pe care nu-l prea găsisem pe niciunde menționat, asa că, la sugestia lui, am plecat mai de dimineață gata pregătiți de urcuș către creste.

Din Sălașul de Sus am mers pe DJ 667 A către Mălăiești, unde se poate vizita la liber o fortăreață medievală ridicată la sfârșitul secolului al XIV-lea de familia de cnezi Sărăcin. N-arată rău, și chiar merită o oprire de 20 minute pentru a vă încărca cultura generală cu ceva informații despre istoria acestor locuri. Apoi, vă puteți continua aventura pe drumul bunicel, mai neasfaltat un pic, care duce către Nucșoara cu destinația finală Cârnic. O așezare având ceva pensiuni și atât de utilele parcări pe iarba grasă de munte. Am plătit 5 lei  pentru a ne lăsa mașina în grija oamenilor de acolo. După ce un puști de-al casei ne-a oferit contra cost câteva informații despre cum să abordăm traseul, cam pe unde s-o luăm per pedes ca să vedem ceva mai special, în ce fel să urcăm ca să nu ne mănânce ursul prezent prin zonă, ne-am luat rucsacurile la spinare și bagă pas după pas cu cântec înainte.

Nu se urcă mult, cam în 20-30 minute, pana la cascada Lolaia, o reușită cădere de apă (10 metri) formată pe râul cu același nume, un afluent al Jiului de Est, care oferă un farmec aparte peisajului sălbatic în care a luat naștere. După câteva cadre cum îi stă bine unui turist care vrea să anunțe pe rețelele de socializare pe unde a fost el, c-or să ne mănânce sufletul pozele astea într-o bună zi, ne-am continuat urcușul pe drumul forestier ce duce spre Cabana Pietrele. Dar cum noi aveam ca prim punct de popas Cabana Gențiana, la un moment dat, în dreptul unui indicator către pădurea virgină, am părăsit atât de luminosul drum forestier.

Cum să vă spun, frații mei? Cum să vă explic sentimentul pe care l-am avut atunci când, după vreo 200 de metri de urcat, ne-am trezit singuri într-o imensă pădure deasă, neagră, înfricoșătoare. Nici soarele nu intra, jur! Ursul, bă, ursul!, parcă îmi răsuna în urechi celebra reclamă cu nea Titi, mata nu ești om, bre! Cum condiția mea fizică era de invidiat, declar aici, sincer, cum că aveam viteza de urcat la capacitate maximă, până când, a mea consoartă a strigat mai urlând la mine. Las-o mai încet! Nu mai pot! Îți este frică de urs? Mie?, i-am răspuns nevinovat. Nu, femeie, cum să-mi fie frică?, am continuat uitându-mă cu teamă în jur.

Numai frumusețea impresionantă a locurilor, numai valea pârâului Pietrele ce curgea învolburat pe partea stângă a cărării pe care o urmam sărind din bolovan în bolovan, numai atenția pe care trebuia să mi-o canalizez către marcajul albastru bine și des imprimat pe molizi, m-au făcut să uit de posibila întâlnire cu ursul. Am ajuns la Gențiana ( 1670m) după aproximativ 1 oră juma-2 ore, cabană unde se poate înnopta în dormitorul comun și unde se poate mânca în sala de mese special amenajată la grămadă. Nici n-ar exista alte posibilități, credeți-mă! Se spune că, de aici ar fi cel mai bun loc din Retezat de unde se poate porni către multele trasee, de aici distanțele fiind rezonabile pentru orice punct pe care ți l-ai alege ca destinație, fie el Lacul Bucura, Tăul dintre Brazi sau Vârful Peleaga.

După o odihnă binemeritată cu hidratare și sandvișeală cât să ne săturăm, și cum targetul nostru era Lacul Pietrele, ne-am continuat drumul trecând prin jnepeniș, printre pietre enorme cu întrebarea logică cam când se va desprinde vreuna de pe acolo, prin uitat des pe cer după norii care se mișcau cu o viteză amețitoare. Imposibil să nu privești de jur împrejur la crestele Retezatului. Să te gândești că pe acolo pe undeva urmează să ajungi și tu, dar nu, pentru că, odată cu urcușul și speranța ta că după creasta aceea se va ivi lacul mult așteptat, totul devine putin frustrant negăsindu-l.

Speri, urci și cobori, urci și cobori. Zici cu voce tare, ce dracu mă, ajungem în nori? Ai tendința să renunți crezând că ai greșit drumul. Te consulți unul cu altul, vezi totuși semnele care te ghidează perfect, și mergi mai departe. Lacul ți se ivește ca o ușurare, ca un obiectiv atins, ca o realizare perfectă a momentului. Respiri greu, te ștergi de transpirație privind totul cu nesaț. Liniște, tu, soția căreia îi vezi bucuria imensă pe chip, sărutul și îmbrățișarea venite normal pentru că-n doi am realizat totul, munții de jur împrejur. Lacul Pietrele 1990 m. Respirăm viață.

Ne întoarcem la Cabana Gențiana pe același drum care ni se pare floare de colț la ureche, cântăm ce ne vine prin cap, chiuim, râdem prosteasca uneori de noi înșine, facem popasul de hidratare iar, chiar acolo la cabană, după care, prindem viteză la coborâre pe alt traseu către Cabana Pietrele. Nu vă mai spun pe unde s-o luați. Există semne nenumărate în Retezat. Mă dau mare. Să nu faceți ca noi să puneți la îndoială corectitudinea acestora. Cabana Pietrele, situată la 1480 metri, la care am ajuns cam după 1 oră de coborât, este un loc ideal unde se poate, de asemena, înnopta și servi masa, aici existând și niște microcabane care erau pline de turiști la ora executării traseului montan. Bine, bine, mai erau și câteva dărăpănate, dar asta nu se pune.

Am coborât de la Cabana Pietrele pe drumul forestier către Cârnic unde aveam mașina parcată, fără să ne abatem un metru mai încolo, asta și din cauza oboselii frumoase care ne cuprinsese, dar ma ales, degetelor mari de la picioare care se revoltaseră în încălțămintea sport cu țipete de grevă ceva. Era ora amiezii târzii mai aproape spre crepuscul când ne-am așezat frânții de oboseală, dar cu zâmbetul ștrengăresc la noi, pe terasa unei pensiuni pentru a solicita urgent ceva rece și cu spumă pe ea. Fără alcool, ghinionul meu de șofer. Eram extrem de fericiți. Doar asta îmi venea în cap, ceva ce citisem pe undeva prin zonă, ceva în genul: la sfârșit nu contează anii din viața ta, ci viața din anii tăi (Abraham Lincoln)