image1

Nu știu, poate mă înșel cu privire la concepția referitoare la subiectul jobului comun și rezistența în timp a relației, poate că am unele îndoieli imprimate prin cerebel cu privire la erodarea legăturii între doi în prezența constant repetitivă a revederii de peste zi, dar sigur nu este la mine răspunsul în a mă lămuri cum și în ce fel decurge o conexiune stabilită de comun acord în fața lui Dumnezeu.

Niciodată nu m-am lămurit asupra aspectului, mai mereu punându-mi întrebarea cum de rezistă doi oameni împreună acasă și la serviciu? Ce-i menține alăturați și ce îi determină ca raportul între lucruri, fapte, idei, să rămână unite? Care este viziunea lor dacă ar fi să compare prima zi de lucru acolo, cu cea din prezent după o perioadă de, alături de partenerul de viață? Care ar fi diferențele de comportament asupra muncii, colegilor, șefilor, lucrului în sine? Cât durează menținerea identității, a principiilor din ce în ce mai prezente în fiecare, cât timp, oare, nu vor deveni sclavii vieții cotidiene? Or fi eterne? M-oi înșela eu?

Privindu-i pe cei doi tineri căsătoriți venind de mână la muncă, amândoi zâmbindu-și fericiți în dimineața răcoroasă, parcă mă încerca un sentiment de compasiune amestecată cu urarea, de bine zic eu, să nu fiți mereu împreună la serviciu, dragilor, că va fi de rău! Și eu beleuz, nu știu ce mi-a venit așa dintr-o dată să gândesc așa ceva! Erau frumoși amândoi, deștepți, dornici de a imprima vieții sensul dorit, iar eu, mojicul poate rămas prizonier în niște concepții învechite, le uram contrariul a ce și-ar fi dorit ei. Eram prins în capcana ridicolului manevrat subtil de anii mei mulți pe care îi am în cârcă, sau le ziceam pe bune, pe adevăratelea? N-aveam de unde ști, asta era sigur, doar timpul cunoscând să răspundă la astfel de întrebări retorice.

Viața are capcanele acolo după colț ascunse în diferite ipostaze, iar plictiseala și monotonia în doi ar fi cel mai mare dușman al cuplului, așa cum, după panoul acela care desparte birourile legate unul de celălalt ca două destine, se pot ascunde multe surprize. Totuși, ca să fiu mai clar cam pe unde mă ducea mintea, privindu-i cât de îndrăgostiți erau în destinul lor legat oriunde și la orice oră din zi și noapte, parcă i-aș fi depus unuia dintre ei CV-ul în altă parte, la un alt loc de muncă, așa, ca să le fac un bine. Cine știe! Poate peste ani vor mulțumi cuiva, nu?