goodbye s

Am pierdut-o în zare fugind călătoare lăsându-mi impresia că doar a trecut ca o Fata Morgana prin simțurile-mi avide după ea, s-a dus lăsându-mă dornic după soarele ce o însoțea darnic peste tot în viața mea, a plecat privind orizontul nici măcar să-mi arunce o privire de rămas bun, trist lăsat, amorezat lulea. Vrei să pleci?, întreb în urma ei o rază uitată pe o bancă în parc, de ce?, las nedumerit cuvintele să o însoțească sperând să mai rămână, mai stai!, o rog cuprinzând-o pe după umeri ademenind-o la frumosul din jur, te ador!, îi declar iubirea și inima-mi umplea.

Se întoarce voioasă cu fața către mine luminându-mi chipul, mă privește în ochi orbindu-mă duios a fericire, râde, râde, se joacă cu mine ajutată de un nor prietenul ei,  ca apoi, dintr-o dată, cuprinsa parcă de nostalgie, să se  întindă pe iarba verde încă de acasă. Lăcrimează a rouă. Eu plâng de-a binelea. Mă las căzut lângă ea hohotind amândoi a tristețe, îi șoptesc cuvinte de încurajare mângâind-o ușor pe fruntea-i lină, îi dezmierd chipu-i frumos născut din vară, o strâng în brațe oferindu-i dragostea ce i-o port. Nu sunt mort.

Trăiesc alături de ea ultimile-i clipe fermecătoare, mă încarc cu energia razei să-mi ajungă luni, luni cenușii, luni reci, inspir viață trecătoare. O țin încă strâns în brațe gândind la anotimpuri. Cum nu se suportă unele pe altele, cum se chinuie, cum se gonesc la nesfârșit! De ce? Admirăm cerul imaginându-ne zborul cuprins de noi doi în vara eternă pe care ne-o dorim iarăși amândoi, îi povestesc ce-am făcut desculț prin nisip, ce-am căutat, pe unde am umblat, cât am fost de fericit numai cu ea în preajmă, cum am visat. Dispare brusc de lângă mine chemată de ziua din calendar, tac, tac, cuvintele-s de prisos, vara s-a dus, vara mea, a ta, a noastră. Tac.