banc-gluma-femeie-inseala-sot-betiv-baut

De ce iubirea doare a naibii de bețivă? De ce atunci când e strigată în canal ea e căzută, tristă și indiferentă acolo e captivă, rănită, părăsită, acolo-i abătută? De ce iubirea tace prin șanțuri ea tot zace? De ce atunci când e chemată ea fuge mai departe, cărări întinse șapte și drumuri tot le umblă și nimic ei nu îi place? De ce iubirea nu-i perfectă așa cum scrie într-o carte?

Acum când amândoi suferă-n tăcere neîndrăznind niciunul să-și facă o dovadă, iubirea este beată cu coatele pe masă și capul în alcool, nimic n-o mai interesează și totu-i o corvoadă, nu are chef iubirea, lăsați-o mai domol.

Ea vrea să uite tot și totul e uitarea beției ce-a cuprins-o, ea vrea să dea la spate fugind precum o lasă, lăsându-și în alcool acele sentimente, plăceri,  tot ce-a atins-o, ea știe din trecut că fuga e o șansă, să scape, să n-o prindă dedesubt imensa avalanșă.

Acea plină intens de rece înghețate în marile-i regrete, închise după gratii în remușcări tardive ce pot fi răscolite, ce poate lovi iubirea cu capul de perete, beția o ține departe în sentimente amorțite.

Lăsați-o beată acolo unde vrea, unde dorește, poate locul ei nu e aici, poate nu vrea ca să mai stea, stați liniștiți că și-ncă o dată, o va găsi bucuros și altcineva.