646x404

Nu mă așteptam ca tocmai noi, orașul de la marginea lumii unde orizontul se întâlnește cu pământul, unde trenurile pun frână scârțâindu-și șinele cu întoarcere la 180 de grade, unde praful Bărăganului e valoros, bengos, arătos, e, nu mă așteptam ca tocmai Călărașiul să fie desemnat gazda Olimpiadei Orășenești 2016. Am văzut cu toții cum, după lungi dezbateri televizate, cu manevre politice la nivel internațional, cu scandaluri de corupție între membrii COR, orașul nostru drag să fie ales, într-un vuiet de bucurie rar întâlnit, cel ce va duce flacăra olimpică cât mai departe în viitor. Ce mai!

Fericire nemăsurată pe chipurile locuitorilor ce abia așteptau să iasă din anonimat, delir în tremens pe toți iubitorii de sport  care se săturaseră să vadă cum alte localități mai sărace au parte de jocuri olimpice an de an, dar și o imensă plăcere de a intra în rândul posesorilor de medalii. Odată ce festivitatea de deschidere a fost pornită, cu defilarea nunților înțolite toate cu sportivi la patru ace cu tot cu acul suprem de siguranță, cu porumbei la subsuori, fluturi colorați la butoniere, lei la diurna lăutarilor ce răgeau făcând cu mâna spectatorilor, jocurilor olimpice orășenești li s-a dat startul în mod festin cum îi stă bine unui orășel de provincie.

Au urmat în mod plăcut ochiului, de aici de unde am prins și eu pozele, lotul național de îmbârligat suflete, toți îmbrăcați senzațional de aspectuos în defilarea coordonată  ce imprima subjugat mersul de-a bușilea spre stadion al susținătorilor. Portdrapel a fost purtat mândru și sigur pe el, în admirația ochilor dați peste cap, celebrul halterofil în a ridica bani cu nemiluita din buzunarele enoriașilor fără a oferi chitanță, celebrul Gym Teodosie. Nu i se vedeau mușchii din cauza țoalelor negre manufacturate ideologic sportiv la clubul de artă în croitorie, Ața Aurită, acolo unde, la îndemnul casei de moda Viața la Ceruri, au fost croite mai toate costumele de gală ale sportivilor. Deja lotul bisericesc are câteva medalii de aur câștigate înainte de a începe competiția olimpică, câteva plocoane primite în dar de la oficialitățile orașului, câteva orânduiri cu masa și dansul incluse, plus câteva mii de voturi puse deoparte pentru viitor intru recunoștința veșnică. Dar lumânarea, cât costa lumânarea?, se aude un glas al unui chibiț ce nu iubește mișcarea mai deloc. În fine!

În acel moment când ultimul atlet de valoare mi-a ieșit din raza vizuală, mai urmărindu-i încă vreo cinci minute șortul galben ce-i trona metri în urmă, am plecat acasă. Auzisem că urmau sa defileze lotul național al asistaților sociali în echipamentul lor de indolență totală, sportivele trecute de vârsta pensionarii mari iubitoare de pupat din buze, și nu în ultimul rând, sportivii lotului olimpic de table mari cunoscători ai maratonului la urne. N-am mai stat, credeți-mă! Obosisem. Deja voiam să mă antrenez cu folos la ceva îndemnuri sportive cu dedicație către Comitetului Olimpic Orășenesc, cu subtilități la adresa originilor cluburilor sportive din care fac parte, cu scandări civilizate și bannere de bun gust. Meritau, doar ne-au adus în Călărași crema sportului românesc. Nu?