(preoti-valea-popii

La unitățile de învățământ gimnazial, festivitățile de deschidere a noului an școlar au fost marcate de aceleași interminabile discursuri învechite și slujbe religioase la care nimeni nu a fost atent.

Doamne Maica Domnului să ne ierte păcatele! Binecuvântată este împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor, începu părintele Marin să se roage în gând cu mâinile împreunate a rugăciune. După lunga vară transpirată a alergatului de colo-colo întru slujirea enoriașului din parohie, părintele stătea fix atent la cuvintele de o duioșie rar întâlnită exprimate de primar, care le zicea pentru sufletul tuturor prezenți la deschiderea noului an școlar.

Cum o fi în clasa întâi? se întrebă slujbașul lui Dumnezeu în gând? Cum o fi Doamna? Cum or fi colegii? Deja pe unii dintre ei îi cunoștea de prin peregrinările avute prin oraș, ba de pe la o pomană adevărată ținută cu mult fast pe la restaurantele bazate pe nișa frumosului câștig și bravo lor, ba de pe la o nuntă arătoasă cu de toate incluse, bani sa iasă să fie mireasa sănătoasă!

Ia uite-l și pe părintele Ilie de la Dragalina!, își zise ofticat în gând. Vrea să înceapă clasa întâi la oraș, nu putea să stea la țară la el acolo printre ai lui!, îl măcina pe Marin gândurile invidioase, știind că țăranul ăla de preot va avea note mai bune ca el la orele de aritmetică. Doar avea ditamai vila cu patruzeci de camere și una bucata Mercedes, semn că acesta avusese ocazia să facă calcule aritmetice nenumăraților bani făcuți cu sudoarea minții.

Totuși, se baza și el pe ceva. Știa să cânte frumos aleluia din vocea lui de bariton, știa să pronunțe corect cuvintele unul după altul rapid și foarte accelerat, cunoștea pe de rost gramatica religioasă, și nu în ultimul rând, știa bine semnele de binecuvântare adresate Celui de sus. Voi fi as la Citire, se incurajă el. Al naibii ghiozdan! Greu din prima zi de școală! De, învățătoarea le ceruse deja să aducă aghiazmă, Sfânta Liturghie, trei icoane sfințite, o cădelniță lucioasă și două candele aurite pentru împodobitul clasei, se văicări el în continuare puțin emoționat de importanța evenimentului.

Clasa întâi. Doamne, Dumnezeule, cât își dorise să înceapă odată școala, să fie prezent lângă ceilalți preoți în zeci numărați, să simtă iar bucuria de a fi copii, să se joace alergând pe holurile școlii, să țipe unii la alții în ritmuri de muzică credincioasă. Gata. Ceremonia de deschidere care durase zece minute și slujba religioasă care ținuse o oră se terminaseră în sunetul divin al clopoțelului ce chema școlarii în clase.

Se împinse în joacă cu părintele Vasile care avea zece copii cu trei femei, îi dădu o palmă după ceafă părintelui Gheorghe, ăla cu gipanul uriaș, se îmbrânci cu nebunul ăla de părintele Mardare ce avea casa cu piscina de lângă cimitir, ca apoi, chiar înainte să se așeze în banca întâia de la geam, să-i zâmbească printre dinți vechiului dușman, părintele Ion, ăl care își dorise în repetate rânduri să-i ia locul în noua biserică a orașului. Deodată, liniște! Intrase Doamna în clasă. Bine ați venit, copii!