tumblr_lwsevux2oi1r4281ao1_500

Când Ion intră în curte venind băut de la barul din sat, o găsi pe nevastă-sa trebăluind prin gospodărie (își făcea unghiile) îmbrăcată numai în pantalonii ăia scurți care îi provocau pofte sexuale de fiecare dată când îi vedea. Și completată, a drăcuțului, cu maieul ăla care îi arăta sfârcurile vesele a toamnă caldă târzie, ăla sfâșiat de șase ori până acum și care, a fost principalul vinovat pentru cei șase frumoși copii oferiți de Dumnezeu. Aveau șase ani de când se hotărâseră să-și împartă destinul împreună, anii în care alocația copiilor le era singurul venit. O bogăție sufletească. Unul pe an.

Deja își făcuse planul cum s-o ia pe nevastă-sa în seara aia, cu unghi la nouăzeci de grade picioarele, cu avioane pozițiile și cu extaz cât să-i audă tanti Vasilica, hoașca bătrână care aștepta dincolo de gardul dărăpănat ce sta să cadă de indiferență. O ademeni în spatele casei în singurul loc mai retras, puse mâna în timp ce ea tocmai voia să se împiedice, îi dădu două palme certând-o că l-a așteptat cu ciorba rece, ca imediat, să se urce pe ea chiuind de plăcere. Îi zâmbi doritoare de damful lui prea insistent voios, îi trase câteva unghii pe spate a amintire plăcută, după care, țipă tare emanând satisfacție.

Rămăsese, știa deja asta, așa că, prin gândurile ei își făcea planuri cum o să nască în lanul de trifoi sub privirea îngăduitoare a Lui, cum o să fie fericită că încă o dată a făcut cum și-a dorit cerul și eternitatea necuprinsă, cum o să fie o familie mare, fericită și unită. Așa își promisese. Câți copii îi va da Domnul, îi va ține lângă ea. Bine, bine, avea de gând să se oprească la zece. După? O aștepta însorita Spanie cu a ei viață netrăită. Ehe! Câte planuri nu-și făcuse!

Abia ieși de sub matahala de bărbat-su care adormise sforăind pământul rece, îl mângâie pe obraz pentru intensitatea dragostei oferită, pupă cele doua iconițe pe care le avea întotdeauna la ea ca ajutorul divin solicitat, se închină spășită și se urcă în pat cu ochii la emisiunea aceea de divertisment unde Gina se dorea nora mamei. Doamne ajută!, își zise în gând fericită.

Anul 2016 – peste 40 000 de gravide nu au mers la vreun control al sarcinii. Au ajuns la spital o singură dată la naștere. Și nici atunci toate.

Nu fusese niciodată la doctor până să nască. La niciun control. Le făcuse cu voia Domnului. Toate nașterile fuseseră duse cu bine la bun sfârșit, prima dată rapid și fără durere de cap în taxiul galben al lui Nicu, a doua oară în salvare chiar de fața cu simpaticul doctor care avea ochii ăia negri băgători în boală, de doua ori la rând, ca un făcut, în vizită la nășica când era petrecerea mai în toi, o dată la magazinul alimentar sub privirile uimite ale flăcăilor din sat, iar ultima oară, la oraș în ditamai salonul modern de la spital.

Ce faruri pe tavan aveau ăia acolo, ce albeață pe pereți, ce simandicoase cucoanele alea pe acolo!, le povestea de fiecare dată consătencelor curioase din fire. Fiecare născuse pe unde o prinsese treburile casei, fie prin pod, fie prin camera de la stradă, fie primenite de sărbătoare la slujba de Duminică. Se mai uită încă o dată la Ion care sforăia pătruns de visele lui, îl înveli cu niște coceni ce stăteau rătăciți prin preajmă, îi zulufi părul blond moale ca pănușele porumbului și se ghidușii lângă copiii ei care se pregăteau de culcare. Cine zice Tatăl nostru?