plaja-mare

Continuare de aici

Cum încercarea mea de a trece ca un eventual turist prin toate locurile pline de istorie ale orașului, sau prin locurile prin care Călărașiul se poate mândri, tot fiind pe „centru”, nu puteam să nu zic ceva de clădirea Școlii Elementare de Comerț, azi Liceul Economic, care a fost construită în anul 1929 de arhitectul Sima Vasilescu din București. Sau de hala Pieței Centrale construită între 1933-1939 după planurile arhitectului George Cristinel, cel care a proiectat și Crucea de pe Caraiman, sau coborând în jos pe la Navrom, de Portul Călărași, al cărui căpitan a fost pentru o scurtă perioadă celebrul Jean Bart (Eugeniu P. Botez) autorul romanului Europolis.

Cine nu trece în zilele noastre prin port pentru a vedea cotele Borcei, brațul care se desparte de cursul principal al Dunării în amonte de Călărași? Sau cine n-a văzut Dunărea făcând parcursul ei contra curentului într-o barcă cu motor admirând peisaje de o frumusețe rară care taie respirație după respirație? Fiindcă fluviul a creat în drumul lui către Marea Neagră, aproape de Călărași, o mini deltă, un sistem ecologic în care egretele, cormoranii, pelicanii, dar și alte specii de păsări/animale se adăpostesc și se simt ca acasă în frunzișurile existente. Ce locuitor al orașului nu a auzit de Dunărea Veche cu ale ei canale săpate în timp de natură, de ostrovul Pisica sau de cetatea Păcuiul lui Soare, aici existând o rezervație arheologică. Sunt și câteva case ale arheologilor care au săpat acum ceva ani în zonă scoțând la lumină diverse obiecte de uz casnic, monede, bijuterii, plus zeci de morminte medievale. Cetatea de la Păcuiul lui Soare a fost o bază navală bizantină din jurul anului 1000. Ea a fost construită între 972 și 976, de către trupele împăratului Ioan I, poreclit Tzimiskes.

Dar să ne întoarcem în Parcul Central din Călărași, despre care se spunea pe la 1933 în interimatul unui alt primar cu semnătura pe istoria orașului, Aurel Teodorescu, că este un parc minunat de frumos pe malul Borcei , care a scos din barbarie orientală și din gunoaie infecte cea mai pitorească zonă a orașului. Astăzi, Parcul Central, Plaja Mare (situată peste Borcea vizavi de oraș), Parcul Dumbrava, Grădina Zoologică, formează cea mai interesantă zonă a Călărașiului din punct de vedere al petrecerii timpului liber.

Povestea următoare, amintirea unei veri trecute, se spune c-ar fi doar rândurile unui călărășean îndrăgostit de locurile în care s-a născut. Și doar atât.

Eram pe malul apei aparținând unei plaje. Răsfirând apa într-o doară cu degetul mare de la picior și având unghia pe bază de radio-locator modern, jucându-mă cu nisipul ud, am dat peste o sticlă de lapte. Din aceea veche, ca la muzeu. În sticla mai toată înfiptă în nisip, o hârtie pe care erau ordonate literele la rând în propoziții ce mi-au oferit pe moment emoțiile verii unice.

Găsitorului. Poate unora le place să moară de satisfacție trăind viața pe un câmp cu flori în diverse culori. Poate unii văd un loc frumos undeva la munte într-o poieniță, acolo unde verdele să le fie mirajul încântării de sine. Raiul pe pământ, pentru unii, ar fi undeva într-un loc cu apă limpede albastru, înconjurați de palmieri și insule exotice.

Pentru mine, raiul pe pământ este chiar lângă casă, pe Plaja Mare, trăind sub soarele de Bărăgan bucuria de a bea berea rece privind fericirea oamenilor veniți să se destindă la un bronz multitudine de raze tropăind plăcerea.

Să mă bălăcesc sfârâind pielea pe mine, înotând odată cu apa și al ei curent, ca apoi, să mă întind pe pled cu ochii închiși, pentru că el, ăla galben simpatic să mă tăbare mângâindu-mi corpul dornic de căldură lui. Să atârn în timp descoperind cu tălpile locuri ascunse de nisipul jucăuș ce fuge nebun care încotro, aceasta este plăcerea mea nevinovată, de zeci de ani păstrată.  Locuința mea de vară e pe plajă, aici aș vrea să mor!

Băștinaș omul, călărășean de-al nostru, pe unde pe aici pe plajă i-or putrezi oscioarele? Și haios, fie-i nisipul ușor! Poate aș fi luat-o cu mine pe hârtie cu tot cu sticlă în aducere aminte. Aș fi pus-o undeva uitată de vreme printr-o debara fără importanță. Dar nu, am decis s-o îngrop în nisip adânc, pentru ca o altă generație viitoare să se bucure de ea și de cuvintele sensibile ale unui spirit rămas pe aici din dragoste de locuri. Pentru că Plaja Mare nu va muri niciodată!

În 2016, un locuitor oarecare al orașului spune pe acest blog despre Călărași ca fiind localitatea care-i va rămâne mereu la suflet, asemuind-o fără să vrea cu imaginea lui din copilărie. Cu percepția aceea în care își iubea orașul inconștient doar plăcându-i să se plimbe și să se joace pe străzile lui, ca apoi, odată ajuns la maturitate, să descopere orașul puțin imperfect cu anii, dar căruia nu-i va vedea niciodată defectele. Deoarece Călărașiul este orașul visurilor, bucuriei, tristeții, dezamăgirii, speranței, muzei, creativității și, în final, al vieții lui. Fotografiile pe care le-ai privit sunt făcute de alți locuitori oarecare ai orașului. Au vrut să-ți arate ție Găsitorule/Descoperitorule ce să cauți când vii la noi în vizită. Sunt mândru ca m-am născut în Călărași. Cu respect, Optimistul.

Mulțumesc pentru sprijinul documentaristic lui Florin Rădulescu de la Muzeul Municipiului Călărași. Merită o bere rece, rece!