vise-copilarie

Nu la propriu cum ar crede majoritatea, ci la figurat făcându-le pe senzaționale de necrezut pe pământ. De ce are femeia vise nerealizabile și de ce are mereu capul plin de speranțe neimortalizate cu picioarele palpând teren tare la simțăminte. Nu este nimic rău să crezi în dorințele tale, nu este nimic rău să speri că undeva cândva cineva ceva anume te va face fericită, nu este rău să te culci zâmbindu-i destinului pozitiv, dar să depășești raționalul bulversat fiind acesta de cai verzi pe pereți, să treci dincolo de realitate contemplând linia normalului cu visuri prea îndrăznețe, este prea mult pentru un muritor de rând.

Cum filozoful din mine a parcurs multe cărți despre arta iubirii, purul adevăr găsindu-l numai eu prin percepția unică a vieții în doi, mi-am dat iremediabil seama că iubirea, fenomen activ ținând de sfera atenției, este un proces de alegere care impune concentrarea întregului potențial biopsihic al femeii. Cum am zis-o! Dar când acesta este lipsă la apel din diferite motive independente observatorului fin ce sunt din sfera fenomenului, femeia are tendința să exagereze având capul în nori. Or fi de vină astrele prea citite în fiecare zi, cu fuga lui Venus din brațele lui Jupiter direct în mrejele lui Taurus, or fi de vină tipele alea care au fiecare blog arătându-și în el suferința după o dragoste pierdută și neregăsită încă? Or fi de vină serialele de gen în care el, mascul feroce, gel prin părul pieptănat peste cap, ochii negri sfredelitori, accentul spaniol la purtător, o iubește pe ea cu patimă viață nesfârșită? Nimeni nu știe!

Cert este că tot mai multe femei sunt molipsite pe zi ce trece de teribila boală de a copia concluziile alteia după o experiență tristă avută în dragoste, de a citi și a distribui impresii teribile ale uneia care a avut ghinionul de a fi părăsită de bărbat, de a crede în tot ce zboară în materie de suferință din iubire pe internet. Oare femeia a uitat să gândească singură, oare femeia a uitat că fiecare destin își are particularitățile lui, că și relația în doi are propriile gene? Nimic nu se aseamănă. Atunci? De unde impresia cvasitotală că tot ce i s-a întâmplat prietenei sau colegei ți se poate întâmpla și ție?

De ce are femeia visuri peste posibilitățile ei când ea este o fragilă neputând duce atât de mult? De ce vrea femeia să-și încarce sufletul peste puterile ei sensibile cu nesfârșite imagini și procese psihice care îi apar la nesfârșit cu ochii deschiși? Eu am răspunsul. Se știe! Deoarece, ea este prinsa în niște idei prea fixe despre viață, rigide cât să nu se îndoaie la realitatea atât de conștientă din juru-i, pradă unor visuri uneori prea îndrăznețe care, urmând timpul, îi pot aduce suferințe imense sufletului deja cuprins de la natură de multă sensibilitate. În fine! De ce visează prea mult femeia?

Cică unul Ortega y Gasset a zis că îndrăgostirea e o stare de mizerie mentală în care viața conștiinței noastre se îngustează, sărăcește și paralizează.  Eu zic că lipsa ei duce la fenomenul ăsta. Dracu, dar cine sunt eu să-l contrazic pe Ortega y Gasset? Aaaa?