pelerinaj-la-comanda1

Întotdeauna mi-am dorit să profit și eu de naivitatea oamenilor, să-i păcălesc la greu fără urmă de remușcări, fără gândul că un Cineva acolo sus mă va pedepsi. Mereu am vrut să curgă banul gârlă fără a mă gândi vreun moment la aproapele ăla pe care tot îl menționez în gândurile mele, dar nu fac nimic concret pentru el, oricând am pretins de la lume mult și am primit puțin sau deloc. Așa că, tot aprofundând cam ce afacere mi-aș putea deschide, profitând cât mai mult de lipsa de maturitate în judecată și în comportare a unora dintre noi, am ajuns la concluzia că-mi pot deschide un centru de pelerinaje profesionist.

Ca la mama lui. Sau mai arătos, mult mai savuros, n-are cozi prea multe, nici babe cărunte. O să aduc lumânări parfumate Village Candle confecționate hand made de iscusite măicuțe, o să închiriez numai moaște serioase născute normale și înmormântate sfinte, d-alea întreținute bine cu unghiile date cu ojă de calitate, cu părul frumos coafat de hair-stiliștii bisericii, dar și cu mâinile fine date regulat cu o cremă vintage sarcofagă. Pe facebook o să am pagina oficială. A, să nu uit! O să am și o credincioasă, chiar două, care or să se dea de ceasul morții, ca și cum ar fi posedate de Necuratul din sticla de whiskey prietena lor la îndemână. Vă dați seama, nu!? Cât de posedat ai fi de actorie, fără un minim ajutor cu grade plus, credeți că ar merge să ajungi la televizor? Nici gând!

Apoi, ca un hobby al meu, cine va dori să dea ocol câtorva schituri pe munți și coclauri nebătătorite, prin hârtoape pe unde te miri tu, Doamne, cine va vrea să viziteze colo șa niște biserici oarecare prin fiecare sătuc uitat de vreme, dorindu-și să-și facă sufletul mai ușor dând mătănii în genunchi și palme pe pământ pe la niscai mânăstirile mii, îl voi ruga să acceseze cu încredere pagina oficială a centrului de pelerinaje. O voi face și pe asta! Aici va găsi și un magazin online de păcăleli cântate, farse și minciuni sfruntate, precum și universalul Doamne ajută! Se va putea uita la trasee de noapte și zi în diverse stadii de dificultate bănească, bun orice pentru șmecherul din mine, centre de ajutor dotate cu salvamontiști cu doar din gură zise, plus veșnica pomenire dacă o să cadă evlavios într-o prăpastie. Cam asta ar fi afacerea mea nevinovată pe care am s-o deschid în curând. Hai! Înghesuiți-vă cum vă place!