criticas31

Era cam prin anul 2002, dacă nu mă înșel, când am văzut prima dată în viața mea doi bărbați ținându-se de mână la modul drăgăstos. Era pe atunci când șocul unui fapt întâmplat nou m-a făcut să rămân mut de uimire. Recunosc. Și de repulsie. Nu gândeam prea mult. De fapt și de drept, acum, după ani și ani, aceleași impresii cu gura căscată a nemaiîntâlnitului de lucruri și fapte le-am avut și când am descoperit lumea televizorului color, a celularului cărămidă de care eram mult îndrăgostit, a primei excursii în străinătate, a primului mall vizitat. Nu era nicio diferență. Doar mintea mea bolnavă de trăit în lumea comunismului vedea lucrurile altfel.

Apoi, odată cu trecere anilor, mi-am schimbat din percepții, uneori spunându-mi cu hotărâre să fie la ei acolo în patul lor, dar să nu-i văd pe stradă luându-și limba în gură. Totuși, căutam mai mereu să le înțeleg stările, trăirile, percepția despre lume. Căutam să nu mă intereseze viața lor atâta timp cât a mea nu era afectată, mă uitam în jurul meu spunându-mi, de fiecare dată când îi vedeam, că sunt oameni normali ca și mine, numai că, au ales altceva, diferit față de ce vreau eu. Începeam să-i înțeleg, iar asta îmi aduce o liniște sufletească, o stare de bine.

Mă simt altfel acum, de parcă și eu aș lua-o pe la spate în fiecare zi și noapte când am plăcere, de parcă partenerul meu m-ar aștepta rușinat dincolo după colț. Mă simt de-al lor doar în susținerea cu rațiune a unei vieți pe care ei și-o consideră umană în limite largi, de o parte și de alta a mediei, iar acum, când familia tradițională română cere sacrificarea homosexualilor pe altarul „normalității” impuse, mă revolt. Cine este familia tradițională română? Aia care pleacă destrămată prin străinătături lăsându-și copiii mii sclavi ai societății? Aia care permite bărbatului să-și lovească soția umplând cu indiferența-i caracteristică adăposturile pentru femei? Aia care se desparte după nici câteva luni de conviețuire în doi?

Familia tradițională este susținută de biserică doar acum, sprijinită de niște dogme învechite pe care nici preoții din ziua de azi nu le mai cred, vezi nenumărate cazuri sexuale din lăcașurile de cult, de niște interese meschine prin care oamenii obișnuiți sunt manipulați dincolo de credință. De ce o f..e grija pe familia tradițională de ce face unul și altul în patul lui?, n-am să înțeleg niciodată! Doar l-aș întreba pe unul care tot se agită și zbiară ca apucatul de streche împotriva homosexualilor: prietene, dacă fiul sau fiica ta ar veni într-o zi și ți-ar spune că este homosexual/lesbiană, ce ai face? Ai accepta mai ușor lumea lui/ei este și a ta, ori ți-ai goni suflet din sufletul tău în pustiu conform convingerilor tale? Atât.