lacrimi-de-copil-2_9dbbcc2be74c7e

Poate dacă m-aș fi născut zână, m-aș fi măritat cu Ștefan Bănică, i-aș fi dat papucii și apoi m-aș fi aruncat în brațele primului doctor turc care să-mi lucreze măseaua de minte. Dacă aș fi fost zână, le-aș fi dat în cap cu bagheta mea fermecată tuturor părinților care chinuie copiii, care îi părăsesc uitând de ei prin cotloane de rude, care îi cresc în amărăciunea nepăsării. Dacă aș fi fost zână, i-aș transforma în broaște râioase pe toți nenorociții care profită de copii, în șobolani murdari pe toți cei care îi nasc doar pentru ajutoarele sociale, în târâtoare pe toți cei care îi cresc în mizerie. Aș fi vrut să mă nasc zâna fermecată pentru a avea mereu grijă de ei, de toți copiii din lume, mai ales de cei necăjiți, săraci, negri, părăsiți de mame și de soartă.

Despre ultimii aș vrea sa zic ceva pe scurt, despre cei pe care statul i-a dat în grija părinților sociali, acei tutori care ar trebui să cuprindă cu responsabilitate umană, cu dragoste și afecțiune, toată ființa lor cu bune și rele, cu stări și trăiri. De acei părinți care ar trebui să facă înzecit pentru copii mai mult decât salariul ăla (sau cum i se spune) care li se oferă în schimb. Din păcate, dragostea nu se poate cumpăra, afecțiunea nu se plătește în bani, așa cum plăcerea de a crește un copil nu se găsește pe toate cărările tuturor doritorilor care, pur și simplu, vor să aibă un serviciu și doar atât.

Ce am văzut zilele acestea m-a revoltat, și numai felul meu idiot de a nu da în gât, nereușind niciodată să trec pragul de a fi un sifonar, m-a oprit să nu sun la Protecția copilului. Păi da! Ar fi trebuit, pentru că nu toți neaveniții pot avea grijă de copiii altora. Fiiindcă un copil se crește cu tot ce însemnă bun pe lumea asta, cu sacrificii și dăruire, cu tot ce înseamnă viață. Din păcate, asta-i lumea-n care trăim! Din păcate! Să ne gândim mai întâi la bani lăsând acei copii ai nimănui să fie în continuare ai nimănui. Trist, tare trist!