hide-beer-belly1

Era prin 1985 când mi-am tras prima pereche de blugi, una d-aia mișto să moară pretenarii de necaz, dar și fetele să cadă în limbă după mine. Ce Zico, ce Pyramid! Caca maca! Mie mi-i adusese un unchi care era maseur pe la echipa de fotbal Sportul Studențesc, blugi sculă made în Italy, bufanți și cu talia înaltă, dar largi lălâi pe mine, de nici curul meu de tânăr mascul nu se vedea din ei. Așa era moda. Privind în urmă la anii aceia, parcă regret că atunci nu se purtau jeanșii strâmți pe bulane pentru o impresie artistică cât mai accentuată. Din punctul acesta de vedere, noi, generația anilor ’80, am fost clar dezavantajați. Păi, să explic și de ce.

Eu nu am cur, așa am fost lăsat de la natură, nu râdeți pe înfundate acolo în spate! Am avut cur cât am fost tânăr, dar în zilele noastre, odată cu trecerea anilor, el mi-a intrat la apă. Atâta plajă, atâta baie, credeți că a fost ușor pentru el?  Cum vă explicam mai sus, norocul nu mi-a surâs trăind acele vremuri când moda mi-a dat întotdeauna cu lărgimea în cap.

Normal, mi-ar fi plăcut ca-n acele vremuri să-mi trag o pereche de blugi skinny cu push up, sau slim fit să mi se vadă toate cele, să bag gagicile în boală cu al meu super cur sexi mader facăr ochit printr-un material cu elastan inclus, astfel n-aș mai fi dormit beat mort pe cotețul câinelui sau n-aș mai fi atârnat lungit pe băncile din parc cu sticla de turț la cap. Aș fi fost și eu căutat prin bilețele de dragoste de gagici nenumărate, ar fi fluierat descreieratele dornice de-un bombat pe care să-l țină în brațe, aș fi fost idol printre prietenii mei adolescenți care beau, alcoolicii de ei,  cu muzica lui Freddie Mercury în urechi.

Nu sunt bătrân, dar sunt dinozaur, și parcă mă uit cu invidie la tinerii din ziua de azi care poartă strâmt mai să le iasă ustensila prin pervaz și curul să li se verse pe asfalt, parcă sunt dușmănos pe ei, frumoșii de azi cucerind lumea din jur cu moda lor perfect adaptată dorințelor genului feminin. Chiar am auzit zilele trecute șoaptele a două tinere privindu-i curul unui tip. E belea, nebunul!

Ehee, de câte ori nu am probat pe ascuns o pereche de blugi strâmți, de câte ori nu am intrat în magazin cu gândul de a o face pe cumpărătură, ieșind mai apoi având capul în jos după ce mă privisem în oglindă cum arătam ca un caraghios bătrân! De câte ori nu m-am contrazis cu a mea consoartă, la fel ca-n cazul tatuajelor, până i-am dat dreptate într-un final! Poate că-mi luam până la urmă o pereche de control, asta pentru a-mi testa curajul pe stradă în huiduielile lumii, poate aș fi îndrăznit să mă aventurez pe nisipuri mișcătoare, dar din păcate, am o nesemnificativă burtă în dotare care mă obligă întotdeauna să-mi iau blugi mai mari cu un număr. Pentru a mă cuprinde la talie, cum de ce?

Nici să umblu cu pantalonii sub buric și cu tricoul deasupra burții nu m-ar fi aranjat, așa cum îi șade bine unui tip emancipat bine poziționat în societate. Clar! Așa că, am renunțat la ideea de a-mi cumpăra pantaloni strâmți care să mă facă modernul zilelor noastre, tipul rătăcit în timp, revenit în prezent. Cică, toate la timpul lor, care mama dracu a scos vorba asta adevărată, nu știu!? Prin urmare, am rămas tot fără cur în pantaloni până când moartea ne va despărți. Nu-i bai, rog a fi crezut!